Antena Meniu Search
x

Un militar din Garnizoana Dej, vaccinat de câteva zile cu Johnson & Johnson, a murit de COVID la doar 44 de ani

Un militar în vârstă de 44 de ani de la Unitatea Militară din Dej a murit de COVID la doar câteva zile după ce s-a vaccinat cu serul Johnson & Johnson. Potrivit surselor Observator, Ministerul Apărării Naționale (MApN) ar fi trimis o circulară către unitățile militare prin care i-ar fi obligat pe soldați să se vaccineze doar cu Pfizer-BioNTech. Informația nu a fost confirmată, însă, de purtătorul de cuvânt al Garnizoanei Dej.

de Redactia Observator

la 04.11.2021, 17:13

militar din România
Un militar din Garnizoana Dej, vaccinat de câteva zile cu Johnson & Johnson, a murit de COVID la doar 44 de ani - Shutterstock (imagine ilustrativă)

Militarul, care se afla în Bihor, acolo unde administra o cabană, se vaccinase anti-COVID pe data de 22 octombrie, cu serul Johnson & Johnson. Săptămâna trecută s-a infectat cu SARS-CoV-2 și a început să se simtă rău, fiind internat acum trei zile la Spitalul din Oradea. Evoluția bolii a fost, din păcate, fulgerătoare. Miercuri seară, în jurul orei 20:00, bărbatul a încetat din viață. Din primele informații obținute de reporterul Observator Alex Prunean, militarul, de la serviciul de pază și logistică, nu era cunoscut cu comorbidități și părea un om în putere. În urma lui a rămas o fetiță de 10 ani. Oficialii din MApN ar fi trimis o circulară prin care să îi oblige pe militari să se imunizeze doar cu vaccinul Pfizer-BioNTech, însă purtătorul de cuvânt al UM Dej nu a confirmat acest lucru.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Evenimente » Un militar din Garnizoana Dej, vaccinat de câteva zile cu Johnson & Johnson, a murit de COVID la doar 44 de ani