Antena Meniu Search
x

Video Gerul Bobotezei vine de Sfântul Ion. Nu a mai fost atât de cald în ianuarie de 60 de ani, dar de vineri temperaturile scad brusc

Este cel mai călduros început de an din ultimele şase decenii, cu aproape 20 de grade Celsius în termometre. Un aer fierbinte a fost adus deasupra României din nordul Africii. Vremea bună se sfârşeşte însă chiar din această noapte. De mâine se răceşte puternic.

de Vali Popovici

la 06.01.2022, 19:59

Vezi și

Pasionaţii de scufundări s-au bucurat de o plimbare subacvatică la epava de la Costineşti, într-o mare caldă, cu o temperatură de 10 grade Celsius. În mod normal, pe 6 ianuarie, Marea Neagră ar fi trebuit să fie plină de sloiuri de gheaţă, cu cel mult un grad în termometre, iar temperatura aerului, ca de Bobotează, cu minus.

Nici vorbă de proverbialul ger, astăzi, la malul mării. Soarele a strălucit puternic, iar locuitorii Constanţei au avut parte de o zi ca de aprilie. Unii chiar au renunţat la hainele cu mânecă lungă. Au fost 17 grade Celsius astazi la malul marii, valori de trei ori mai mari fata de normalul acestei perioade. Oamenii au profitat din plin de vremea calda, au iesit la plimbare pe plaja si chiar stau in razele blande ale soarelui.

De mâine, frigul va cuceri şi restul ţării, iar temperaturile vor coborî brusc, până la câteva grade

O vreme neobişnuită chiar şi pentru cei care trăiesc în sudul Europei. "Sunt uimită, ştiţi de ce? Pentru că vin dintr-o ţară unde este foarte cald şi mă aşteptam să fie frig. Italia, dar după 12 ani m-am întors acasă", a declarat o româncă stabilită în Italia. De la începutul anului, toată jumătatea de sud a României s-a încălzit, sub efectul unui val de aer tropical, care a urcat mercurul din termometre până spre 20 de grade Celsius.  

A fost a treia zi de primăvară în Capitală, cu 16 grade la orele prânzului, iar străzile şi parcurile au fost pline de oameni dornici de o plimbare. Sub un soare cald, locuitorii Reşiţei regretă iarna care întârzie. Deocamdată, în parcurile din Reşiţa au început să apară primele flori, vestitoare ale primăverii. În cealaltă jumătate de ţară, iarna şi-a intrat în drepturi. La Suceava, ninge cu fulgi pufoşi. De mâine, frigul va cuceri şi restul ţării, iar temperaturile vor coborî brusc, până la câteva grade.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Vremea » Gerul Bobotezei vine de Sfântul Ion. Nu a mai fost atât de cald în ianuarie de 60 de ani, dar de vineri temperaturile scad brusc