Antena Meniu Search
x

Un botoșănean care anul trecut a ajuns la spital cu un pahar in fund a venit anul acesta cu un borcan băgat acolo

Un botoșănean care anul trecut a ajuns la spital cu un pahar în fund a venit anul acesta cu un borcan băgat acolo. Și s-a întâmplat exact pe aceeași dată, 18 mai.

Cosmin Stăniloiu
de Cosmin Stăniloiu

la 21.05.2020, 13:34

  • Pe 18 mai 2019 și 2020 bărbatul a ajuns la spital.
  • Medicii au păstrat borcanul în colecția de obiecte ciudate scoase din pacienți.

Medicii de la Spitalul Județean din Botoșani au trăit una dintre cele mai tragicomice experiențe ale vieții lor, pe 18 mai, după ce au realizat că pacientul adus la ei de urgență mai fusese acolo exact în urmă cu un an.

Pe 18 mai 2019, bărbatul de 52 de ani dintr-un sat de la marginea județului a ajuns la spital cu o ambulanţă, acuzând că are o sângerare la nivelul anusului. În momentul în care au vrut să îl consulte, medicii au aflat de la bărbat că un pahar de sticlă e motivul sângerării.

"Iniţial am crezut că glumeşte. La o examinare sumară se putea vedea că este vorba de un corp străin, însă nu am crezut că ar fi chiar un pahar. A fost trimis la o radiografie, iar rezultatul ne-a lăsat mască pe toţi. Era un pahar cu gura în jos.", a spus amuzat un medic din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe, în urmă cu un an.

În 2020, pe aceeaşi dată, bărbatul a ajuns din nou la spital, însă de această dată nu cu un pahar în fund, ci mai rău. "Este vorba de un pacient cu un corp străin anal şi rectal. Un borcan de sticlă.", a spus un asistent din cadrul UPU-SMURD, citat de monitorulbt.ro.

Pe acelaşi subiect

Pacientul le-a amintit cadrelor medicale, cu o oarecare mândrie, cine este. "Pacientul se afla la baie, unde era pregătit pentru internare, pentru a fi supus unei intervenţii chirurgicale de urgenţă. Personalul de la baie vorbea şi îşi spuneau că acum un an fusese un bărbat cu un pahar în anus. Iar el, foarte dezinvolt, de pe targă, a ridicat mâna şi le-a spus: Eu sunt ăla!", a povestit un cadru medical din UPU-SMURD.

Borcanul a fost scos pe cale chirurgicală. Ulterior, pacientul a fost internat pe secţia de reanimare, starea lui fiind bună, iar borcanul a fost oprit de medici pentru a fi pus la colecţia de obiecte ciudate scoase din pacienţi.

Bărbatul nu le-a spus cu exactitate medicilor motivul pentru care a recurs la gestul bizar şi extrem de periculos, acesta spunând doar că avea o mâncărime şi usturime de care a încercat astfel să scape.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă afectează schimbările bruşte de temperatură?

Observator » Stiri sociale » Un botoșănean care anul trecut a ajuns la spital cu un pahar in fund a venit anul acesta cu un borcan băgat acolo