Antena Meniu Search
x

Studentă din Africa, găsită moartă într-un cămin studențesc din Timișoara. Tânăra ar fi nepoata preşedintelui Ugandei

Anchetă cu multe semne de întrebare după ce o tânără din Africa a fost găsită moartă într-un cămin studenţesc din Timişoara. Potrivit presei locale, studenta, în vârstă de 24 de ani, era chiar nepoata preşedintelui Ugandei. Venise să facă un master în economie în ţara noastră. Iubitul ei aflat în Africa a fost cel care a alertat poliţia pentru că fata nu mai răspundea la telefon.

de Redactia Observator

la 27.05.2020, 22:00

Vezi și
  • Mercy Kajuma Birungi a fost găsită fără suflare
  • Tânăra nu era infectată cu noul coronavirus, au arătat testele
  • Presa locală susține că ar fi nepoata preşedintelui Ugandei

Mercy Kajuma Birungi a sunat duminică la 112 pentru că avea febră, tuşea, se simţea slăbită şi nu putea să mănânce. Se temea că ar putea avea coronavirus. Echipajul a ajuns la ora 17 şi 44 de minute, la căminul studenţesc, iar după 10 minute, a plecat.

Florin Crişan, Ambulanţa Timiş - Au intrat în camera respectivă, au consultat-o şi chiar au semnătura de refuz al persoanei repsective pentru transport la spital. I-au recomandat ca în cazul în care se agravează simptomatologia sau apare altceva, să meargă la spital.

Tânăra a ţinut legătura tot timpul prin WhatsApp cu un coleg de cămin.

Mercy Kajuma Birungi - Au vrut să îmi facă trei doze de injecţie. Am refuzat şi am optat doar pentru una, în braţ.

Coleg - Ok. Şi care a fost problema?

Mercy Kajuma Birungi - M-au întrebat de ce cred că am coronavirus. Mi-au luat temperatura

Dimineaţa următoare, la ora 9, tânăra i-a scris din nou colegului de cămin spunându-i că învaţă. O jumătate de oră mai târziu, a fost înregistrată o nouă solicitare la 112. De data aceasta, apelul venea din Uganda, de la iubitul tinerei.

Florin Crişan, Ambulanţa Timiş - A sunat, din câte ştiu, altcineva pentru persoana respectivă că nu răspundea la telefon.

Mercy Kajuma Birungi, găsită moartă în cameră

Pentru că tânăra nu a răspuns nici echipajului de pe ambulanţă, a fost chemaţi în ajutor pompierii care au spart uşa. Fata era moartă.

Tânăra din Uganda era venită în Timişoara, din luna ianuarie, era studentă la master la Universitatea de Vest din Timişoara. Colegii spun că au văzut-o ultima dată sâmbătă şi era veselă.

Analizele au arătat că tânăra nu avea coronavirus. Pe corpul ei nu au fost găsite urme de violenţă. Dar moartea ei rămâne suspectă.

Alexandra Petrovici, purtător de cuvânt IPJ Timiş - În cauză a fost deschis dosar penal in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Mercy Kajuma Birungi era, potrivit publicaţiei Ziua de Vest, nepoata președintelui Ugandei, Yoweri Museveni. Mama ei era sora soției demnitarului.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să fiţi hărţuiţi într-un teambuilding?

Observator » Evenimente » Studentă din Africa, găsită moartă într-un cămin studențesc din Timișoara. Tânăra ar fi nepoata preşedintelui Ugandei