Antena Meniu Search
x

Bobină, un temut interlop din Giurgiu, a intrat cu skijetul într-o barjă, la 1 noaptea, și a murit pe loc

Bobină, un temut interlop din Giurgiu, a intrat cu skijetul într-o barjă, la 1 noaptea, și a murit pe loc. O tânără care era cu el pe ambarcațiune a fost salvată de pompieri.

Cosmin Stăniloiu
de Cosmin Stăniloiu

la 11.07.2020, 14:59

  • Interlopul avea 34 de ani.
  • Iubita lui era și ea pe skijet în momentul accidentului.

Un bărbat din Giurgiu a murit vineri noaptea, după ce a intrat cu skijetul într-o barjă pe Canalul Plantelor din Giurgiu, în jurul orei 1. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Giurgiu a intervenitpentru căutarea şi salvarea a două persoane, dar pompierii au scos din apă doar o tânără și au reușit să o slaveze.

Bărbatul care conducea skijetul, un temut interlop din Giurgiu, Ginel Iliuță Chivu, zis Bobină, a murit la impactul cu barja. El avea 34 de ani și era cunoscut ca unul dintre cei mai de temut proxeneți din oraș. 

Skijetul pe care Bobină îl conducea era al lui, valoarează 20.000 de euro și alături de el era iubita lui, o tânără de 29 de ani, care a fost dusă la spital, cu mai multe răni.

Bobină era cunoscut în lumea interlopă pentru că ar fi controlat mai multe fete care lucrau în străinătate pentru el și de pe urma cărora încasa sume uriașe. Așa se explică și faptul că proxenetul era proprietarul unui Mercedes AMG de 150.000 de euro. 

Potrivit polițiștilor giurgiuveni, în jurul orelor 00.45, o persoană a sunat la numărul de urgență 112 și a anunțat că, pe canalul Plantelor, s-a produs un accident nautic și că este posibil să fie două victime. "În urma intervenţiei, au fost aduşi la mal atât tânăra de 29 de ani, din municipiul Bucureşti, cât şi un bărbat de 34 de ani, din comuna Frăteşti, judeţul Giurgiu. În urma evenimentului, tânara a fost transportata la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar în cazul bărbatului a fost  constatat decesul.", a anunțat polițiștii.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Evenimente » Bobină, un temut interlop din Giurgiu, a intrat cu skijetul într-o barjă, la 1 noaptea, și a murit pe loc