Search
x
Meniu
Video

Daniel Zodian, profesorul care și-a transformat casa în orfelinat. Le oferă copiilor nevoiași un acoperiş, o familie şi şansa să devină campioni

De Redactia Observator la 30.11.2021, 14:34

Binele tuturor începe cu binele pe care îl face fiecare în dreptul lui. De trei ani, România spune Ajut Eu, într-o campanie care a schimbat destine şi comunităţi. Astăzi, de ziua Antenei 1, după 28 de ani împreună, vă invităm din nou să spuneți Ajut Eu și să redeschidem reţeaua faptelor bune. Intrați pe site-ul ajuteu.ro și aflați ce minuni poate face fiecare dintre voi. Vă prezentăm cazul unui profesor de sport care şi-a transformat casa într-o casă a copiilor din plasament. Le-a oferit un acoperiş, o familie şi şansa să devină campioni.

Reclamă

E ora prânzului şi copiii pregătesc masa. O scenă obişnuită de familie. Doar că familia de aici e una neobişnuită. 22 de suflete împart acelaşi acoperiş. Majoritatea - copii abandonaţi, cărora Daniel le-a întins o mână salvatoare. I-a primit în echipa sa de judo, apoi în casa şi în viaţa lui.

Reclamă

Daniel Zodian, profesor de sport: Am început undeva în 2009, de Sfântul Nicolae. Am făcut un club sportiv, am deschis o sală de judo în care nu aveam nici urmă de căldură, frig, foarte mulţi copii, micuţi aşa... Văzându-i în ce situaţie sunt, am început să îi aducem la noi acasă. La noi acasă însemna într-un apartament cu două camere, în chirie. De acolo s-a lansat cam totul. Ideea de a face o casă în care să locuiască mai mulţi copii. Am zis, casa asta o fac orfelinat. Şi aşa a rămas. Şi, având atâţia copii, au pus umărul şi am reuşit să facem. 

Cu mâinile lor, copiii şi-au construit un loc pe care să-l numească "acasă" şi "familie". De-atunci, tot mai mulţi fraţi li s-au alăturat. 

Citește și:

Maria Paula, elevă: 13 ani, de 3 ani aici...

Reporter: Cum ai ajuns aici?

Maria Paula, elevă: Prin judo. Am ajuns să fac antrenamente...

Reporter: Şi de atunci n-ai mai plecat. 

Maria Paula, elevă: Nu. 

Zâna Maria Râncu, elevă: Eu mi-am dorit chestia asta. Am auzit de ei demult şi voiam să vin în familia aceasta. 

Daniel Zodian, profesor de sport: La noi tot timpul uşa este deschisă, tot timpul există un blid de mâncare, tot timpul există o vorbă bună. Acum momentan suntem 22. Tot timpul casa noastră este plină. Este o nebunie. Dar este o nebunie frumoasă. 

Daniel Zodian a dovedit că imposibilul devine posibil, atunci când există credință

O nebunie frumoasă din care au crescut campioni. Toţi au medalii naţionale la judo sau la power lifting. În toţi, Daniel a văzut ce e mai bun şi a investit tot ce avea, din simpla credinţă că, salvându-i, salvează o parte din viitor.  Când au intrat pe uşa casei, erau copii cu şanse mici, azi sunt adolescenţi cu visuri mari. 

Reclamă

Zâna Maria Râncu, elevă: Vreau să ajung medic legist în Coreea de Sud. 

Maria Paula, elevă: Vreau să mă duc la Medicină în primul rând, vreau în America şi să devin doctor. 

Artista casei este Katia. Unul dintre cei doi copii naturali ai lui Daniel. 

Reporter: Şi toţi ceilalţi de la masă cine sunt?

Katia, fiica lui Daniel Zodian: Fraţii mei! 

Reporter: Câţi ai?

Katia, fiica lui Daniel Zodian: Am mulţi fraţi! Este o experienţă foarte interesantă să ai foarte mulţi oameni pe lângă tine, te ajută, te susţin... şi nu voi uita niciodată aceste momente. 

Daniel Zodian, profesor de sport: În afară de noi, fiecare dintre noi mai avem grijă de 200 de copii. Gătim pentru oamenii străzii, am avut campanii de donat sânge. 

Daniel a început să construiască, în gând, un sat. Pentru mame fără adăpost și copii fără mame

Când şi-au dat seama câte pot clădi împreună, copiii au continuat să pună cărămidă peste cărămidă. Aşa au ridicat o sală de sport de la zero - dar au nevoie acum de ajutor ca să o echipeze. 

Reclamă

Aşa au început şi să construiască în gând... un sat. În total, zeci de camere care să găzduiască mame fără adăpost şi copii fără mame, un cabinet medical, săli de studiu şi locuri de joacă. 

Daniel Zodian, profesor de sport: Să fie un loc de poveste. După ce terminăm acest proiect, vrem să facem o şcoală de meserii, în care pur şi simplu să înveţe. Ce înseamnă construcţii, ce înseamnă tinichigerie, exact meseriile de care este cel mai mult nevoie şi nu le găseşti. 

Dacă îl întrebi ce l-a inspirat, Daniel răspunde simplu. 

Daniel Zodian, profesor de sport: Orice copil care are o şansă mai bună să fie fericit. 

Şi dacă îi ceri să îşi imagineze viitorul, e convins că va fi bun, dar numai împreună. 

Daniel Zodian, profesor de sport: Dacă majoritatea avem acelaşi scop, putem crea, putem construi, putem schimba. Putem. Ştiu că putem! 

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Reclamă
Reclamă
Citește și
25 de poveşti, sute de vieţi schimbate, mii de mâini de ajutor întinse. Ajut Eu, campania oamenilor care fac România mai bună
Ajut Eu• pe 26.12.2021 la 14:28
Foto
25 de poveşti, sute de vieţi schimbate, mii de mâini de ajutor întinse. Ajut Eu, campania oamenilor care fac România mai bună
25 de poveşti, sute de vieţi schimbate, mii de mâini de ajutor întinse. Ajut Eu, campania oamenilor care fac România mai bună
recomandari pe a1.ro
O mai ții minte pe micuța Bianca din Numai Iubirea? S-a transformat într-o domnișoară superbă. Cum arată acum

Oamenii care construiesc o lume mai bună au spus "Ajut eu" și anul acesta, la Antena 1
Ajut Eu• pe 24.12.2021 la 15:15
Foto
Oamenii care construiesc o lume mai bună au spus "Ajut eu" și anul acesta, la Antena 1
Oamenii care construiesc o lume mai bună au spus "Ajut eu" și anul acesta, la Antena 1
Top știri
Primii oameni care au venit să cumpere casele de 250 de euro din Bacău: "M-ar interesa, dar arată groaznic"
1
Eveniment • pe 19.01 la 20:35

Primii oameni care au venit să cumpere casele de 250 de euro din Bacău: "M-ar interesa, dar arată groaznic"

Primii oameni care au venit să cumpere casele de 250 de euro din Bacău: "M-ar interesa, dar arată groaznic"
Pedeapsă drastică pentru cei care locuiesc în chirie sau în gazdă, dar au altă adresă de domiciliu în buletin
2
Eveniment • ieri la 19:46

Pedeapsă drastică pentru cei care locuiesc în chirie sau în gazdă, dar au altă adresă de domiciliu în buletin

Pedeapsă drastică pentru cei care locuiesc în chirie sau în gazdă, dar au altă adresă de domiciliu în buletin
În a doua zi de grevă STB în Bucureşti, un vatman şi-a făcut curaj să iasă pe traseu toată tura: "Nu ştiu de ce vi se pare o raritate"
3
Eveniment • ieri la 19:47

MApN caută voluntari care la nevoie pot fi trimişi la război. Ce salarii oferă şi care sunt criteriile de recrutare
4
Social • ieri la 20:01

Mobilizare înspăimântătoare a rușilor. Rachetele Iskander de la graniță ar putea lovi Kievul
5
Extern • pe 19.01 la 17:19

Mobilizare înspăimântătoare a rușilor. Rachetele Iskander de la graniță ar putea lovi Kievul

Mobilizare înspăimântătoare a rușilor. Rachetele Iskander de la graniță ar putea lovi Kievul
RECOMANDĂRI
A treia zi de grevă în Capitală. 15 mijloace de transport în comun au ieșit pe traseu. Liniile pe care se circulă
Eveniment • la 09:00
Update

A treia zi de grevă în Capitală. 15 mijloace de transport în comun au ieșit pe traseu. Liniile pe care se circulă

Majoritatea angajaţilor STB au rămas închişi în depouri şi în această dimineaţă şi se pare, aşa cum ne aşteptam, că nu...

A treia zi de grevă în Capitală. 15 mijloace de transport în comun au ieșit pe traseu. Liniile pe care se circulă
Jurma: "Omicron este o variantă mai periculoasă decât Delta pentru copii și tineri"
Sanatate • la 07:33

Jurma: "Omicron este o variantă mai periculoasă decât Delta pentru copii și tineri"

Jurma: "Omicron este o variantă mai periculoasă decât Delta pentru copii și tineri"
OMS recomandă o doză redusă de vaccin Pfizer pentru Covid-19 copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani
Eveniment • la 09:53

OMS recomandă o doză redusă de vaccin Pfizer pentru Covid-19 copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani

OMS recomandă o doză redusă de vaccin Pfizer pentru Covid-19 copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani
Moscova amenință Occidentul cu "cele mai grave consecințe" dacă preocupările sale sunt ignorate
Extern • ieri la 22:23

Moscova amenință Occidentul cu "cele mai grave consecințe" dacă preocupările sale sunt ignorate

Moscova amenință Occidentul cu "cele mai grave consecințe" dacă preocupările sale sunt ignorate
PARTENERI
Primele declarații ale polițistului care a ucis-o pe Raisa Nicoleta în accident. El a recunoscut în fața anchetatorilor că a împins-o cu piciorul să vadă dacă este vie
spynews.ro

Bărbat mort pe loc, tras de un Mercedes pe zăpadă în colac și dat cu capul de pom
libertatea.ro
Bărbat mort pe loc, tras de un Mercedes pe zăpadă în colac și dat cu capul de pom
Cu câți lei se vinde o monedă de 2 euro din anul 2017
bzi.ro

Horia Moculescu este conectat la un aparat de oxigen. Detalii de ultimă oră despre starea de sănătate a compozitorului

Horoscopul zilei de 23 ianuarie 2022. Vărsătorii trebuie să ia o decizie importantă. Află ce se întâmplă cu zodia ta
CaTine.ro

Breaking news! Irina Tănase, întâlnire pe ascuns cu procurorii DNA, la prima oră! Imagini în exclusivitate
gandul.ro

Efectele dramatice ale expulzării lui Novak Djokovic asupra turneului de la Australian Open!
prosport.ro
Efectele dramatice ale expulzării lui Novak Djokovic asupra turneului de la Australian Open!
Cazul femeii din Mureș care l-a cărat cu tomberonul pe bărbatul ucis. Cum "au întors" judecătorii condamnarea pe viață
Ziare.com

Marian Godina explica gestul piciorul! Adevărul dur despre polițistul care a cauzat accidentul mortal
redactia.ro
Marian Godina explica gestul piciorul! Adevărul dur despre polițistul care a cauzat accidentul mortal
Eiza Gonzalez, actrița care a cucerit Hollywood-ul, își arată trupul în toată splendoarea, într-un costum de baie. Cum arată
tvhappy.ro

Abia eliberat din pușcărie, fostul fotbalist din Liga 1 șochează: „Gardienii ne spuneau «colete»” + „Marian Iancu e terminat, abia mai merge”
GSP

Vlad Dobrescu cântă rap cu burta plină! Hip-hop-erul are o afacere cu supă
money.ro
Vlad Dobrescu cântă rap cu burta plină! Hip-hop-erul are o afacere cu supă
Anamaria Prodan, ultimatum pentru Laurenţiu Reghecampf! Ce i-a interzis antrenorului: „Poţi să ai 10 Caciuc şi pe mă-sa şi pe tac-su”
as.ro

„Făceam numai nenorociri!”. Anamaria Prodan, mai sinceră ca niciodată. Dezvăluiri incendiare ale vedetei: „Nu suport singurătatea!”

Primul teaser cu Samsung Galaxy S22. Detaliul neașteptat care a atras atenția tuturor
UseIT

Superbet
Ai parte de bonusuri-surpriză în jocul cu lumini (p)

Observator de bine
Mihaela Donosa
Observator de bine • ieri la 17:45
Video

Observator de bine, 21 ianuarie 2022. Elton John şi-a reluat turneul de adio, după doi ani de pauză

Observator de bine, 21 ianuarie 2022, prezentat de Mihaela Donosa.

Observator de bine, 21 ianuarie 2022. Elton John şi-a reluat turneul de adio, după doi ani de pauză
Ioana Scărlătescu
Observator de bine • pe 20.01 la 18:20
Video

Observator de bine, 20 ianuarie 2022. Povestea şoferului care oferă curse gratuite copiillor cu dizabilităţi

Observator de bine, 20 ianuarie 2022. Povestea şoferului care oferă curse gratuite copiillor cu dizabilităţi
Ioana Scărlătescu
Observator de bine • pe 19.01 la 18:27
Video

Observator de bine, 19 ianuarie 2022. Anamaria Vartolomei a primit premiul pentru cea mai bună actriţă la Gala Premiilor Lumiere