Alexandra şi-a îndeplinit visul la Gala "Ajut Eu" şi a întâlnit-o pe Tequila
Antena 1 a împlinit 26 de ani, iar campania AJUT EU a pornit la drum. Vă prezentăm acum povestea emoţionantă a unei copile care, la numai 13 ani, este o luptătoare: Alexandra Păduraru.
De Redactia Observator la 30.11.2019, 09:58Antena 1 a împlinit 26 de ani, iar campania AJUT EU a pornit la drum. Vă prezentăm acum povestea emoţionantă a unei copile care, la numai 13 ani, este o luptătoare: Alexandra Păduraru.
S-a încăpăţânat să învingă o boală despre care medicii i-au spus că o va împiedica toată viaţa să fie o persoană normală.
Deşi copilăria şi-a petrecut-o mai mult prin spitale, adolescenta e dovada vie că acolo unde e luptă şi speranţă, e loc de fericire.
Alexandra este eroina unei poveşti în care şi-au făcut loc cele mai îndrăzneţe planuri de viitor.
Pentru că o lupta a fost toată viață ei chiar din prima zi. Imediat după ce a venit pe lume a intrat direct în sala de operație.
Primul capitol din cartea Alexandrei - 'Greşeala'
Diagnosticul, extrofie de vezica, sună complicat și de neînțeles pentru părințîi Alexandrei, dar medicii le-au explicat tranșant și fără prea multă emoție ce înseamnă asta.
Operația nu a reușit. De fapt, primele zile din viață Alexandrei au stat sub semnul erorii. Din documentele medicale reiese că ar fi fost internată înainte chiar să se nască.
De aceea, spune ea, dacă ar fi să scrie acea carte, primul capitol s-ar numi... "Greşeala".
Copilăria ei a fost mai mult prin spitale. Nu i s-a părut însă, niciodată, ceva trist. Pentru că nu știa cum e altfel.
A învățat să își inventeze bucurii din orice. Și orice bucurie mică era pentru ea o mare sărbătoare.
Capitolul 'Amintiri frumoase' şi sărbători petrecute în spitale
Iar cele mai importante momente din viață ei tot prin spitale s-au întâmplat - zile de naștere, Crăciun sau Paște. Chiar și așa, ea ar numi acest capitol din carte "Amintiri frumoase", pentru că a fost înconjurată mereu de oameni minunați, iubire, optimism și vorbe bune.
Alexandra de azi, e un copil maturizat înainte de vreme și un suflet de om mare prizonier într-un corp mult prea mic.
"M-am dat și eu de câteva ori bătută, dar am luat-o de la capăt. Te gândeșți la toate lucrurile bune care ți se pot întâmpla sau la toate amintirile frumoase împreună cu cei dragi", a explicat Alexandra.
Acest fel al ei de a gândi și de a privi binele din tot ce e rău, a ajutat-o, până la urmă, să își schimbe destinul.
Anul trecut, mama Alexandrei a cunoscut un copil cu aceeași boală că a ei, complet vindecat după o operație făcută în Serbia.
Din păcate, un lux imposibil pentru familia Păduraru. Un an de zile au încercat să strângă banii, dar fără sprijinul oamenilor care au donat în campania "Vreau să ajut" n-ar fi reușit.
Acum, priviți-o pe Alexandra! Eroina principala dintr-o poveste cu final fericit.
Și din acel moment, pentru prima dată în viață, Alexandra avea îndrăzneala să își facă planuri de viitor. Și să viseze.
"La cât a suferit ea, a zis că vrea să devină doctoră să salveze lumea", a declarat Lucian Păduraru, tatăl Alexandrei.
E mereu zâmbitoare și parcă vrea să recupere timpul pierdut prin spitale. Ar vrea să călătorească, să cunoască lumea, să trăiască senzațîi noi, să întâlnească oameni interesanți.
De exemplu, Bianca Adam, cunoscută că şi Tequila.
Pentru telespectatorii care au depășit vârstă adolescenței, se cuvin, poate, niște completări. . Tequila este unul dintre cei mai cunoscuți vloggeri de la noi.
O tipă rebelă, dezinhibată, care și-a pus viață pe net și a făcut din asta un mod de viață. Vlogul ei e urmărit de peste un milion de oameni.
Cei mai mulți, adolescenți că ea. Pentru care Tequila e un megastar și un model.
Asta e, de fapt, de când se știe, și marea provocare a Alexandrei: să uite de supărare și să se bucure de orice. Să transforme banalul în extraordinar, și să alunge tristețea. Pe principiul, dacă viață îți da lămâie, fă din ea limonadă.
De aceea și-ar dori foarte mult să o întâlnească personal pe Tequila. Să afle direct de la ea care sunt cele mai bune metode de alungat gânduri negre și ghinioane.
E una dintre dorințele pe care le-a trecut deja, pe lista pentru Moș Crăciun. Pentru că da, uneori, a mai apelat și la el că să îi "rezolve" câte un vis.
Așadar, capitolul "Ziua în care am întâlnit-o pe tequila" rămâne încă nescris. Eroina din povestea noastră e pregătită că viață să o surprindă în orice clipă. Cu oameni, momente și o limonadă, dacă se poate.
Totul s-a schimbat, seara trecută, la gala campaniei "Ajut Eu", unde Alexandra a întâlnit-o pe Tequila şi chiar a primit un cadou de la eroina sa: căţelul pe care şi-l dorea de Crăciun.