Antena LIVE

Curs valutar

Piață alimentară cu produse româneşti certificate, deschisă în București

S-a deschis în Bucureşti prima piaţă agroalimentară cu produse româneşti certificate. Pe principiul sănătos şi bun, are pe tarabe şi alimente bio, şi produse tradiţionale. Moda eco a câştigat tot mai mulţi adepţi în pandemie, mai ales în marile oraşe. Totuşi, spun specialiştii, suntem cu mult în urma europenilor.

De la 19.09.2020, 23:03
WhatsApp
Vezi și:

Adepţii alimentaţiei sănătoase pot să-şi facă aprovizionarea din noua Piaţă a românilor din cartierul bucureştean Colentina.

Nu este orice fel de brânză. Vânzătorii garantează că este bio, aşa cum sunt cele mai multe produse din piaţă. Restul sunt tradiţionale, adică direct de la producători, indiferent că vorbim de cozonaci, cârnaţi, zacuscă, lactate, şi legume şi fructe.

Eugenia Moţarschi, preşedinte Asociaţia producătorilor din Vrancea: Toate sunt 100% naturale, nu avem aditivi deloc, nici compusi chimici, ouale sunt oua.

Piaţa e modernă, iar cumpărăturile nu se achită la tarabă, ci la casa de marcat.

Însă nu orice e natural şi tradiţional este şi bio. Eticheta trebuie să ateste că produsul respectă cerinţele ecologice. România produce materie primă bio de calitate pe o suprafaţă de 364 de mii de hectare. Paradoxal, pe rafturile magazinelor cu greu găsim alimente eco din ingrediente autohtone.

Avraham Marian Cioceanu, preşedinte Asociatia Bio România: Peste 90%, ca sa nu zic 95, 99, in functie de sortiment, se duc la export, materii prime agricole. Daca va duceti la orice supermarket, 90% din alimente sunt de import, Germania, Italia, Franta si unele din ele sunt facute cu materii prime romanesti.

Românii mănâncă produse bio de peste 20 de milioane de euro pe an. Suntem însă o piaţă mică. De exemplu, Germania are vânzări anuale de 9,5 miliarde de euro.

Andra Mitu
bio piata agroalimentara social
Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Orașul din România în care au început să se mute mulți oameni. Era aproape...
Fanatik.ro
Publicat 14.12.2024
„Roiuri” misterioase de drone au apărut pe Coasta de Est a Americii și...
spotmedia.ro
Publicat 13.12.2024
Este adevărat că alergatul distruge genunchii?
spotmedia.ro
Publicat 11.12.2024
Un bărbat din Iași a fost AMENDAT după ce și-a construit o casă. Motivul...
Gandul
Publicat 13.12.2024
Cum va vota la primăvară electoratul lui Călin Georgescu. Trei sociologi...
Adevărul
Publicat 14.12.2024
Mireasa sezon 10. Anunțul producției în legătură cu Ramona și fiica sa. Ce...
A1
Publicat 13.12.2024
Horoscopul zilei de 15 decembrie 2024. Berbecii simt presiune asupra lor. Află ce...
CaTine
Publicat 14.12.2024
”Uită-mă, nu mă întorc”. Mario Fresh, mesaj ascuns pentru Alexia Eram! S-a...
spynews.ro
Publicat 13.12.2024
Și-au schimbat sigla și echipamentul, după fuga lui Bashar al-Assad + Ce au...
GSP
Publicat 10.12.2024
Marina Almășan, mesaj dur pentru ultima soție a lui Victor Socaciu, la 3 ani de...
Click.ro
Publicat 13.12.2024
Cea mai importantă descoperire științifică în 2024. Titlul a fost acordat...
Useit
Publicat 14.12.2024
Ce spunea Nicu Sârghea, tobosarul Vunk, înainte cu puțin timp să se stingă....
Redacţia.ro
Publicat 13.12.2024
Avocatul care și-a aruncat pe geam iubita însărcinată a fentat închisoarea pe...
libertatea.ro
Publicat 14.12.2024
Rihanna și A$AP Rocky au petrecut o seară în oraș în Miami. Cei doi se...
ZU
Publicat 14.12.2024
Rețetă de ciocolată caldă cremoasă. Secretul ca să iasă densă și aromată
Hello taste
Publicat 14.12.2024
Activități fizice distractive pentru copii în lunile reci
Deparinti
Publicat 14.12.2024
Transportul de frontieră, în impas: „RO e-Transport încurcă...
ziare.com
Publicat 14.12.2024
Care este, de fapt, legătura dintre Victoria Ruffo și Eugenio Derbez în...
Happy
Publicat 13.12.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
De ce cresc cazurile de cancer la tineri. Ce tipuri de cancer apar tot mai devreme
Medicool
Publicat 14.12.2024