Un copil de 11 ani, care căra o roabă cu gunoi, ucis de tren, la Botoşani. Paramedicii au izbucnit în lacrimi (Video)
Un copil de doar 11 ani a fost lovit mortal de tren, la trecerea de nivel cu calea ferată din localitatea Cătămărești Deal. Băieţelul căra o roabă cu gunoi şi a încercat să traverseze, probabil din neatenţie, exact în momentul în care trecerea trenul.
De Cristian Ionescu la 14.08.2020, 22:03- Copilul traversa cu o roabă calea ferată
- Paramedicii au izbucnit în lacrimi
Mecanicul trenului Regio de pe ruta Botoşani - Suceava nu a mai putut frâna la timp. Tot el a fost cel care a sunat îngrozit la 112.
Impactul a fost devastator, scrie monitorulbt.ro, copilul fiind aruncat la mai bine de 10 metri, iar roaba a fost găsită de polițiști la 50 de metri distanță.
Paramedicii care au sosit la locul tragediei au izbucnit în lacrimi, în timp ce evaluau starea victimei.
"Am fost solicitaţi pentru un copil, care a fost găsit în stop cardiorespirator, asistolă, secundar unui politraumatism produs în urma unui accident feroviar. Prezenta un traumatism cranio cerebral important, cu o fractură de bază de craniu, cu elemente fragmentate care se pretează pentru a nu începe manevrele de resuscitare", au informat reprezentaţii UPU.
Medicii nu au putut decât să constate decesul.