Sătul de singurătate, un bătrân din Vaslui s-a aşezat pe asfalt ca să-l calce maşinile. "Lăsaţi-mă să mor!"
Sătul de singurătate, după ce copiii i-au plecat în străinătate, un bătrân din Oprișița, un sat în comuna Poienești, județul Vaslui, a decis să-şi pună capăt zilelor.
De Redactia Observator la 18.03.2019, 09:16Sătul de singurătate, după ce copiii i-au plecat în străinătate, un bătrân din Oprișița, un sat în comuna Poienești, județul Vaslui, a decis să-şi pună capăt zilelor.
Bărbatul a fost surprins în timp ce era aşezat pe drumul naţional care duce spre Bacãu, chiar pe asfalt. Doar un noroc a fãcut sã nu fie lovit de maşinile autovehiculele din trafic.
"Pãrea mort. Am oprit crezând cã fusese lovit de masină şi abandonat. Am pus mâna pe el si s-a trezit", a povestit un şofer care l-a observat la timp şi l-a dus pe bãrbat în staţia de autobuz a comunei Poieneşti.
Câteva ore mai târziu, însă, bătrânul a fost gãsit de un alt şofer, tot pe asfalt.
"Spunea cã vrea sã moarã, cã nu mai are pentru ce sã trãiascã. Cred cã trece printr-o perioadã cruntã de depresie", a declarat pentru vremeanoua.ro un alt şofer.
"Lăsaţi-mă să mor!"
Cazul bãrbatului este cunoscut în comunã, pentru cã nu se aflã la primul gest de acest gen.
"Ar trebui sã-l închidã, sã-i facã un tratament, cã altfel îsi va lua viata. Eu asta cred cã intentiona, pentru cã l-am gãsit la ora 2:00, jos, pe asfalt, si întors, adicã cu spatele la directia de mers. Nu stiam ce se întâmplã, am oprit si l-am întrebat 'ce e cu tine?'.
Am tras de el, a zis 'lãsati-mã sã mor'. 'Ce ai pãtit? Hai sã chemãm salvarea, sã vedem ce ai'. 'Nu, cã nu am nimic', apoi a început sã spunã cã e singur, cã i-au plecat copiii în strãinãtate. Mi-a zis cã s-a asezat intentionat acolo, ca sã-l calce masinile. A zis cã voia sã-l calce din spate, ca sã nu-si vadã moartea", a povestit un alt şofer.
Acesta a sunat la 112, iar medicii sosiţi la faţa locului l-au transportat pe bărbat la secţia de Psihiatrie a spitalului judeţean.