Scene violente la Liceul German din Sebeş. Un profesor a lovit un elev, nemaisuportând să fie înjurat în timpul orei
Scene violente la Liceul German din Sebeș. În timpul orei de istorie un elev obraznic a fost „corectat” de profesor cu o palmă peste față. Se pare că elevul de clasa a V-a l-ar fi înjurat pe dascălul care nu a mai suportat jignirile și l-a lovit.
De Redactia Observator la 03.10.2018, 12:57Scene violente la Liceul German din Sebeș. În timpul orei de istorie un elev obraznic a fost „corectat” de profesor cu o palmă peste față. Se pare că elevul de clasa a V-a l-ar fi înjurat pe dascălul care nu a mai suportat jignirile și l-a lovit.
Incidentul s-a întâmplat marți, 2 octombrie, la clasa a V-a.
În timp ce profesorul își ținea ora, a fost deranjat de atitudinea unui elev. Pentru a-l potoli, dascălul i-a aplicat acestuia o lovitură peste față.
Incidentul a fost confirmat de surse din poliție care au afirmat că pe numele profesorului s-a deschis un dosar penal pentru loviri și alte violențe.
Șefa ISJ Alba, Marcela Dărămuș a confirmat că la Liceul German din Sebeș s-a produs un incident și că așteaptă raportul oficial din partea instituției de învățământ.