Proteste şi în faţa Ministerului de Interne. Poliţiştii îşi cer măririle de salariu promise de oficiali (Video)
Şi poliţiştii au ieşit azi în stradă! Cu sutele protestează şi la această oră în faţa Ministerului de Interne.
De Redactia Observator la 20.12.2017, 14:13Şi poliţiştii au ieşit azi în stradă! Cu sutele protestează şi la această oră în faţa Ministerului de Interne. Aici îşi strigă nemulţumirile cu privire la drepturile salariale.
Salariile poliţiştilor nu au crescut, aşa cum le-au promis oficialii de la MAI, iar probleme ar deveni mai grave odată cu intrarea în vigoare transferul contribuţiilor de la angajat la angajator, începând de anul viitor. Nu au uitat, însă, nici de Statutul Poliţistului, despre care agenţii revoltaţi spun că nu s-au luat măsuri pentru întărirea autorităţii poliţistului.