Prima demitere după tragedia din Colectiv. Şeful ANPC, eliberat din funcţie de Victor Ponta
Şeful Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Marius Dunca, a fost demis, marţi seară, de către premierul Victor Ponta.
De Redactia Observator la 03.11.2015, 20:52
Şeful Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Marius Dunca, a fost demis, marţi seară, de către premierul Victor Ponta.
Potrivit unor surse guvernamentale, premierul Victor Ponta a decis, marţi seară, să-l demită, la propunerea ministrului Economiei, pe şeful Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Marius Dunca.
Potrivit aceloraşi surse, în locul lui Dunca, Ponta a decis numirea secretarului de stat în Ministerul Economiei Bogdan Pandelică, cele două decizii nefiind încă publicate în Monitorul Oficial.
La ora transmiterii acestei ştiri, în faţa Guvernului peste 13.000 de oameni protestează cerând demisiile primarului sectorului 4 al Capitalei, Cristian Popescu Piedone, ministrului Gabriel Oprea şi premierului Victor Ponta, potrivit Mediafax.