Romina, fata dusă în Germania de iubit, a fost dată în urmărire de Poliţie
Romina Gabriela Şerban, fata dusă în Germania de iubit şi dată dispărută de tatăl ei, a fost dată în urmărire de Poliţie.
De Redactia Observator la 30.10.2018, 14:03Romina Gabriela Şerban, fata dusă în Germania de iubit şi dată dispărută de tatăl ei, a fost dată în urmărire de Poliţie.
În vârstă de 17 ani, fata din satul Cuzap, comuna Popeşti, judeţul Bihor, a fost văzută ultima dată pe de 22 octombrie, în faţa liceului în care învaţă.
Atunci, Romina s-ar fi urcat într-un autoturism marca BMW şi a dispărut.
Tatăl fetei a reclamat dispariţia la Poliţie şi apoi a postat un mesaj disperat de ajutor pe Facebook, postarea fiind distribuită de peste 13.000 de persoane.
Potrivit tatălui, Romina Gabriela ar fi fost dusă în Germania de iubitul ei, un tânăr din Lugoj care lucrează în oraşul Wiesbaden, situat în apropiere de Frankfurt.
'Dacă aţi văzut-o, sunaţi la numărul de urgenţă 112'
Poliţiştii bihoreni au transmis un comunicat de presă după dispariţia Rominei.
"Semnalmente: aproximativ 1,60 m înălțime, 52 kg., faţă ovală, ochi căprui, păr lung, șaten, constituție atletică, are o aluniță pe buza inferioară, în partea dreaptă și o cicatrice la degetul mare de la mâna stângă. Îmbrăcăminte: geacă din fâș portocalie, bluză neagră, cu dungi roșii și verzi, blugi cu dungi albe și aurii, pantofi sport albi. Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea minorei sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă – 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie", se arată în comunicatul IPJ Bihor.
Tânărul acuzat de tatăl fetei că a răpit-o şi a dus-o în Germania ar fi început o relaţia cu Romina Gabriela şi ar fi convins-o pe fată să se lase de şcoală şi să meargă cu el în străinătate.
"Fiica mea a fost furată de acest individ din faţa liceului Popeşti, Bihor, la data de 22.10.2018. Vă rog frumos dacă îi vedeţi, vă rog să mă sunaţi sau să mergeţi la cea mai apropiată secţie de Poliţie. Vă rog distribuiţi să îmi pot salva fiica din mâna acestui individ. Vă mulţumesc", a scris Şerban Gobi, într-o postare distribuită pe reţeaua de socializare.
Toţi cei care au informaţii care pot duce la găsirea fetei de 17 ani din Popeşti sunt rugaţi să sune la numărul unic de urgenţă 112.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și