Rușii lipoveni din Dobrogea au sărbătorit Revelionul pe rit vechi printr-o petrecere uriașă
Sute de ruşi lipoveni din Dobrogea au sărbătorit Revelionul pe rit vechi în avans. Aseară, în Constanţa, muzica a răsunat până dimineaţa, la cea mai mare petrecere organizată până acum de comunitate.
De Redactia Observator la 12.01.2019, 17:29Sute de ruşi lipoveni din Dobrogea au sărbătorit Revelionul pe rit vechi în avans. Aseară, în Constanţa, muzica a răsunat până dimineaţa, la cea mai mare petrecere organizată până acum de comunitate.
Frumuseţea lipovencelor a ieşit, încă o dată, în evidenţă, mai ales că şi-au etalat şi podoabele tradiţionale.
Iar în horă s-au prins, aşa cum se întâmplă doar în ţinutul dintre Dunăre şi Mare, şi turci, armeni, greci sau machedoni.
Ruşii lipoveni s-au distrat toată noaptea. Şi nu doar ei.
"Printre invitaţii mei personali şi ai comunităţii nu sunt doar ruşi lipoveni. Ţinând cont că în Constanţa avem o multitudine de etnii, avem greci, avem armeni, avem evrei, avem ...şi lista poate să continue. Asta ce înseamnă, că trăim şi convieţuim în Constanţa ca o familie", a declarat Nicu Artion, președintele Comunității Rușilor Lipoveni din Constanţa.
Lipovencele s-au pregătit cum se cuvine pentru petrecere. Pe cap au purtat Kokoshnik, iar umerii şi-i i-au acoperit cu şalika. Sunt podoabele lor autentice, care completează frumuseţea portului tradiţional.
"După cum vă uitaţi şi după cum vedeţi, Kokoshnik este o coroniţă specială care înfrumuseţează portul special al ruşilor lipoveni. Toate domnişoarele şi doamnele în ţara asta au devenit prinţese, ţarine mai exact", a explicat meșterul popular Valentina Koker.
Pentru frumuseţea tradiţiilor, unii s-au întors la origini după zeci de ani.
La miezul nopții, rusii lipoveni au cântat, din suflet, versuri tradiţionale şi mai apoi au petrecut până în zorii zilei.