Scandal cu săbii într-un cartier rezidenţial din Bucureşti. Un taximetrist este dat în urmărire naţională
Doi bărbaţi, dintre care un taximetrist, sunt daţi în urmărire de poliţiştii din Ilfov după ce au provocat un scandal într-un cartier rezidenţial.
De Redactia Observator la 19.04.2018, 09:19Doi bărbaţi, dintre care un taximetrist, sunt daţi în urmărire de poliţiştii din Ilfov după ce au provocat un scandal într-un cartier rezidenţial.
Totul s-a întâmplat într-un complex rezidenţial din Chiajna, acolo unde taximetristul ar fi scos o sabie cu care l-a ameninţat pe un angajat, iar ulterior, împreună cu un alt bărbat, l-a lovit cu pumnii şi cu picioarele.
În urma scandalului, angajatul complexului rezidenţial a fost rănit şi transmportat la spital.
Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Ilfov, Ciprian Romanescu, incidentul a avut loc miercuri seară, într-un complex rezidenţial din Chiajna, unde un bărbat de 34 de ani, reprezentat al complexului, a fost rănit la cap şi transportat la spital.
Scandalul ar fi izbucnit după ce doi bărbaţi au intrat cu maşina în complex şi au încercat să iasă prin altă parte, nu pe la barieră, iar reprezentatul complexului le-a atras atenţia că nu pot trece pe acolo, moment în care cei doi s-au enervat, notează news.ro.
Unul dintre ei l-a agresat pe bărbat, iar celălalt a scos din maşină o sabie, pe care însă nu a folosit-o, a precizat sursa citată.
Cei doi bărbaţi au fugit, lăsându-şi acolo maşina - un taximetru - şi sunt căutaţi de poliţişti, până acum nefiind identificaţi.
În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru loviri şi alte violenţe şi tulburarea liniştii şi ordinii publice.
Maşina este inscripţionată cu însemnele Taxi Leone, iar poliţiştii vor face verificări şi la firmă.