Un tată din Braşov s-a aruncat de la etaj ţinându-şi în braţe fetiţa de 3 luni. Au murit pe loc
Tragedie, în această dimineață, în Brașov. Un bărbat în vârstă de 37 de ani s-a aruncat de la etajul 10 al unui bloc, ținându-și în brațe copila de câteva luni. Medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva.
De Veronica Micu la 30.01.2020, 10:11Tragedie, în această dimineață, în Brașov. Un bărbat în vârstă de 37 de ani s-a aruncat de la etajul 10 al unui bloc, ținându-și în brațe copila de câteva luni. Medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva.
Potrivit reprezentanților Poliției Brașov, tragedia s-a produs pe Strada Carpaților din oraș.
"Din primele informații, două persoane, tată și copil, s-ar fi precipitat de la etajul 10 al unui bloc", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, Alina Maria Ivan.
După primirea apelului de urgență, la fața locului au ajuns un echipaj SMURD și unul de la Ambulanță, dar, din nefericire, ambele persoane erau decedate.
"Cele două persoane prezentau leziuni incompatibile cu viața. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a le salva viața", a precizat mr. Ciprian Sfreja, reprezentant ISU Brașov.
Bărbatul lucra în domeniul IT
Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările producerii incidentului.
Bărbatul de 37 de ani lucra în domeniul IT, la fel şi soţia. Cei doi nu erau cunoscuți că ar fi avut probleme în căsnicie.
Polițiștii au deschis o anchetă şi efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii tragediei.