Antena LIVE

Curs valutar

Rusia anunță că va avea o nouă rundă de negocieri cu SUA, joi, la Istanbul

Diplomați din Rusia și SUA se vor întâlni joi, la Istanbul, pentru o nouă rundă de discuții. Anunțul a fost făcut miercuri de ministrul rus de externe, Serghei Lavrov. Aceste convorbiri fac parte dintr-un dialog mai amplu, considerat esențial pentru încetarea războiului din Ucraina, relatează Reuters, citat de Agerpres.

De la 26.02.2025, 19:52
WhatsApp
Rusia și SUA vor avea o nouă rundă de negiceri, joi, la Istanbul Profimedia

Lavrov a precizat că discuţiile se vor axa pe crearea unor condiţii mai bune pentru diplomaţii ruşi în Statele Unite şi pentru omologii lor americani în Rusia, după o serie de dispute bilaterale privind numărul de proprietăţi şi de angajaţi ai Ambasadei ruse în SUA.

Rezultatul discuţiilor de la Istanbul - care urmează unei convorbiri telefonice între preşedinţii Vladimir Putin şi Donald Trump la 12 februarie şi unei reuniuni de rang înalt între Rusia şi SUA la Riad, în Arabia Saudită, la 18 februarie - "va arăta cât de repede şi de eficient ne putem mişca", a afirmat Lavrov.

Noua rundă de negocieri dintre SUA și Rusia, la Instanbul

Donald Trump a declarat că doreşte să avanseze rapid către o încetare a focului în Ucraina, însă Vladimir Putin i-a temperat săptămâna aceasta aşteptările într-un progres rapid, afirmând că nimic nu poate fi realizat fără restabilirea încrederii între Rusia şi SUA, notează agenţia de presă citată.

Agenda discuţiilor ruso-americane de joi, aşa cum a fost descrisă de Lavrov, semnalează că cele două părţi se vor concentra mai întâi pe barierele tehnice din calea relaţiilor diplomatice, înainte de a trece la obiective mai ambiţioase. Şeful diplomaţiei ruse a dat vina pentru această situaţie pe administraţia predecesorului lui Donald Trump, Joe Biden.

"Diplomaţi ai noştri de rang înalt, experţi, se vor întâlni şi vor analiza problemele sistemice care s-au acumulat ca urmare a activităţilor ilegale ale administraţiei anterioare (a SUA) de a crea obstacole artificiale pentru activităţile ambasadei ruse, la care noi, în mod firesc, am răspuns şi am creat, de asemenea, condiţii incomode pentru activitatea ambasadei americane la Moscova", a spus Lavrov.

Pe măsura avansării discuţiilor, cele două ţări au declarat că doresc să exploreze posibilitatea unor afaceri profitabile şi să caute să pună capăt războiului în Ucraina. Putin a declarat săptămâna aceasta că Moscova ar fi pregătită să invite SUA să participe la proiecte comune de exploatare a zăcămintelor de minereuri rare în Rusia şi în regiunile ucrainene anexate pe care le consideră ca făcând parte din componenţa Federaţiei Ruse.

Acţiunile rapide ale lui Trump de a repara relaţiile cu Rusia, inversând politica lui Joe Biden de a încerca să izoleze Rusia prin sancţiuni, au stârnit temeri la Kiev şi printre aliaţii săi europeni că ar putea fi marginalizaţi în orice potenţial acord.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a reiterat miercuri că a existat o înţelegere că Donald Trump şi Vladimir Putin ar urma să se întâlnească personal după o pregătire temeinică, dar a spus că nu există încă detalii cu privire la când şi unde va avea loc această reuniune. Peskov a mai spus că cei doi lideri ar putea vorbi din nou la telefon, în caz că va fi nevoie, dar că nu există planuri pe moment în acest sens. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

turcia istanbul negocieri razboi ucraina rusia volodimir zelenski donald trump statele unite vladimir putin
Întrebarea zilei
Aţi verificat şi aţi curăţat personal streşinile, balcoanele sau pervazurile de zăpadă și gheață?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Taloanele de pensii vor dispărea. Cu ce vor fi înlocuite și ce prevăd noile...
Fanatik.ro
Publicat 26.02.2025
Tabel pentru bărbați și femei | Câți bani vei primi la pensie, în funcție...
Gandul
Publicat 23.02.2025
Pericolul din umbră. Soluția care ar garanta că România va fi apărată de...
Adevărul
Publicat 23.02.2025
Motivul pentru care Irinel Columbeanu nu mai are voie să părăsească azilul. Ce...
A1
Publicat 26.02.2025
Horoscopul zilei de 24 februarie 2025. Gemenii se gândesc la viitor. Află ce se...
CaTine
Publicat 23.02.2025
Toți manelistii, în doliu: ”legenda noastră”. S-a stins o stea a muzicii...
spynews.ro
Publicat 26.02.2025
Reacția imediată a lui Gigi Becali după ce Călin Georgescu a fost...
GSP
Publicat 26.02.2025
Au dat lovitura la loto cu un bilet cumpărat cu un card furat. Cine rămâne cu...
Click.ro
Publicat 22.02.2025
Fenomen astronomic unic în viață, vizibil și în România. Când vei putea...
Useit
Publicat 26.02.2025
Cine era, de fapt, sotul femeii ucise de zapada in Chiajna
Redacţia.ro
Publicat 26.02.2025
Ce acuzații sunt în dosarul în care Călin Georgescu a fost adus cu mandat la...
libertatea.ro
Publicat 26.02.2025
Jennifer Lopez a fost surprinsă cu un inel masiv cu diamant, după divorțul de...
ZU
Publicat 26.02.2025
Tacos cu carne de vită și avocado. Echilibrul perfect între savoare și...
Hello taste
Publicat 26.02.2025
Cum să faci ordine în jucăriile copilului fără să-l superi
Deparinti
Publicat 26.02.2025
Care este evoluția seriei în care apar Alina Boz și Cihangir Ceyhan ca...
Happy
Publicat 26.02.2025
Dezvăluire dureroasă făcută de Loredana despre mama ei: „Încerc să nu am...
BZI
Publicat 26.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cum te pot face fructele să acumulezi kilograme în plus. Care dintre acestea pot...
Medicool
Publicat 26.02.2025