Antena LIVE

Curs valutar

Descoperire uriaşă în astronomie! Oamenii de ştiinţă au aflat cum a apărut AURUL

Pentru prima dată, două stele neutronice aflate într-o galaxie apropiată Pământului au fost observate într-un "dans" una în jurul celeilalte până s-au ciocni.

De la 17.10.2017, 12:06
WhatsApp
CNN.com/ European Southern Observatory

Pentru prima dată, două stele neutronice aflate într-o galaxie apropiată Pământului au fost observate într-un "dans" una în jurul celeilalte până s-au ciocni. Din această întâlnire a rezultat o descoperire "fără precedent", care inaugurează o nouă eră în astronomie, au anunţat cercetătorii, citaţi de CNN.

Oamenii de ştiinţă sunt acum capabili să indice cu precizie sursa a măcar jumătate dintre resursele aurul, platină, plumb şi alte metale grele care există în comsos, potrivit AFP.  

"Aurul din inelele dumneavoastră de cununie provine probabil din ciconirea a două stele neutronice în partea noastră de galaxie care a avut loc acum 5 miliarde de ani sau înainte ca Soarele nostru să se nască", a spus co-descoperitorul Patrick Sutton de la Cardiff University. 

Când a apărut Universul în urma "Big Ben", a fost format în mare parte din hidrogen şi heliu, cele mai uşoare elemente din Tabelul periodic. 

Elementele mai grele - de la carbonul din corpul nostru la oxigenul pe care-l respirăm - s-au format mai târziu în reacţii nucleare produse în miezul stelelor care au fuzionat cu atomi. Dar cel mai greu element pe care o stea îl poate face, spun oamenii de ştiinţă, este fierul - numărul 26 din Tabelul periodic. 

O altă sursă teoretică de elemente grele este explozia unei supernove după ce îşi încheie ciclul de viaţă. 

Dar nu sunt destule astfel de explozii şi insuficient material produs de ele care să explice existenţa a mai mult de jumătate dintre elementele grele din Univers. O altă sursă posibilă este fuziunea stelelor neutronice. 

"Pentru prima dată, putem vedea fără echivoc o mină cosmică care forjează elemente grele cât de 10.000 de ori masa Pământului provenite dintr-un asemenea cataclism", a spus Mansi Kasliwal de la California Institute of Technology, un alt membru al echipei formată din cercetători din mai multe colţuri ale lumii.

Stelele neutronice sunt cele mai mici din Univers, cu un diametru comparabil cu cel al oraşului Chicago sau Atlanta. Ele sunt resturile rămase în urma exploziei unei supernove. Dar sunt incredibil de dense, cu mase mai mari decât cele ale Soarelui. 

Sursa: News.ro, CNN.com/ European Southern Observatory

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

inedit
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Cum vede alegerile MEDICUL român din Franța DECORAT de Macron. ”Țara...
Gandul
Publicat 23.11.2024
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din...
Adevărul
Publicat 23.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cum folosesc hackerii scrisorile fizice pentru atacurile cibernetice. Strategia de...
Useit
Publicat 23.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Cine a ucis-o pe Cristina? Dosarul de crimă în care e implicat fiul unui...
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Lady Gaga va lansa albumul „LG7” în 2025. Prima piesă de pe acest proiect...
ZU
Publicat 23.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre acnee și sindromul ovarelor polichistice. Cum îți poate afecta...
Medicool
Publicat 23.11.2024