Protagonista serialului "Stranger Things", Millie Bobby Brown, s-a logodit cu unul dintre fiii lui Jon Bon Jovi
Millie Bobby Brown, protagonista serialului TV "Stranger Things", şi-a anunţat logodna marţi cu unul dintre cei trei fiii ai cântăreţului rock Jon Bon Jovi, Jake Bongiovi, relatează Agerpres.
De Redactia Observator la 12.04.2023, 07:15Actriţa britanică, în vârstă de 19 ani, a publicat pe Instagram o fotografie care o arată alături de iubitul ei. În acea imagine, ea poartă un inel de logodnă. Jake Bongiovi, în vârstă de 20 de ani, este un actor american şi totodată unul dintre fiii legendarului cântăreţ Jon Bon Jovi.
Cântăreaţa Pixie Lott a fost una dintre vedetele care i-au felicitat pe cei doi tineri pentru logodna lor. Millie Bobby Brown şi Jake Bongiovi au o relaţie care a început în iunie 2021. Actriţa engleză a devenit cunoscută încă din perioada adolescenţei sale, datorită succesului de care s-a bucurat serialul Netflix "Stranger Things", care se va încheia odată cu difuzarea celui de-al cincilea sezon.
Un prequel derivat din "Stranger Things" urmează să fie pus în scenă pe West End din Londra, iar un serial TV animat inspirat din această producţie a fost anunţat recent de Netflix. Jake Bongiovi a primit recent cel de-al doilea rol major din cariera sa - după cel din serialul TV "Self" -, pe care urmează să îl interpreteze în filmul "Rockbottom".