Sue Ellen, despre J.R.: "Ştia că nu mai prinde Crăciunul, dar nu era speriat"
Personajele noastre preferate din serialul copilăriei, Dallas, au trecut în 2012 printr-o mare pierdere
De Redactia Observator la 25.12.2015, 11:03Personajele noastre preferate din serialul copilăriei, Dallas, au trecut în 2012 printr-o mare pierdere. Larry Hagman, cel care a dat viaţă simpaticului J.R., s-a stins din viaţă după o lungă suferinţă.
Larry a pierdut lupta cu cancerul la vârsta de 81 de ani, pe când încă mai filma pentru continuarea serialului care l-a făcut celebru. Colega lui, Linda Gray (Sue Ellen), l-a vizitat la spital în ultimele zile de viaţă, iar actorul i-a spus că e conştient de faptul că nu mai prinde Crăciunul.
"A spus "Mai am 2 săptămâni de trăit!", iar eu l-am liniştit "Ce vorbeşti acolo? Haide, că mai avem de filmat luni... nu pleci nicăieri", a explicat Linda Gray în emisiunea Entertainment Tonight. Actriţa a insistat asupra faptului că Larry nu era supărat pentru ce urma să i se întâmple, era chiar împăcat cu soarta sa, mai ales că a avut o viaţă lungă şi plină.
"Nu era trist. Vroia ca totul să fie glorios. Nu era speriat de moarte. A apucat să vorbească cu fiecare membru al familiei sale, în parte, după care s-a simţit împăcat, gata de plecare", a mai explicat Linda Gray.
La final, partenera lui J.R. a dezvăluit şi că actorul se aştepta ca moartea să fie ca atunci când iei droguri.
Un talent excepțional, actorul Larry Hagman a iubit viața prin toți porii la fel că texanul putred de bogat pe care l-a întruchipat.
A respirat timp de 13 ani pentru Dallas și pentru JR, personajul pe care oamenii "iubesc să îl urască" și cu a cărui imagine a ajuns să se confunde.
Boală l-a răpus într-un moment în care lucra cu același zel și pasiune la o continuare a serialului. A murit acasă, înconjurat de familie și prieteni. Cu pălăria de cowboy, zâmbetul malefic și accentul texan, Larry Hagman l-a transformat pe JR Ewing, într-un superstar de talie mondială.
Dallas nu i-a adus lui Larry doar faimă internațională. Starul a câștigat sume uriașe de bani. Mare parte i-a pierdut, culmea, în investiții neprofitabile în domeniul petrolier. Talentul pentru actorie l-a moștenit-o de la mamă, o legendă a musicalurilor de pe Broadway, iar prima întâlnire cu o cameră de filmat a avut-o în anii "60, când a jucat într-un serial tv de comedie.
Dallas a definit perfect excesul care a caracterizat anii '80 și Larry Hagman n-a făcut excepție.
Marea pasiune: colecționarea pălăriilor de cowboy
De exemplu, avea peste două mii de pălării de cowboy, accesoriu nelipsit din garderobă lui JR. Întocmai că și personajul sau, Hagman nu refuza un pahar. Numai că a pierdut măsură și timp de 50 de ani s-a luptat cu alcoolismul. Pe parcursul filmărilor a mărturisit că ani la rândul a consumat zilnic câte 5 sticle de șampanie.
Diagnosticat într-un final cu ciroză, actorul a făcut un transplant de ficat. Dar chiar și după aceea a continuat să bea pe ascuns până în 2003, când o nouă operație l-a forțat să se oprească. În 2011, a avut parte de o nouă lovitură. A aflat că suferă de cancer în gât, iar buna lui prietenă Linda Grey, cunoscută drept Sue Ellen, l-a obligat să se transforme peste noapte în vegetarian.