Destinații inedite de toamnă pentru un city break
Lunile acestea sunt perfecte pentru un city break. Iată destinații inedite, pentru o escală de weekend.
De Redactia Observator la 22.09.2017, 08:40Doar pentru că a venit toamna, nu înseamnă că nu mai merită să plecăm în vacanţă. Dimpotrivă, perioada care urmează este plină de expoziţii şi festivaluri cu mâncare, băutură şi muzică. Pe scurt, lunile acestea sunt perfecte pentru un city break.
Când ne gândim că începe să se facă frig. parcă am vrea să oprim timpul în loc. Ca trecerea în noul anotimp să fie mai uşoară, toamna ne aduce o mulţime de festivaluri. Iar preţurile călătoriilor vor mai mici decât până acum, aşa că iată cateva idei de mini vacanţe.
Târgul Eurochocolate din Perugia este paradisul celor cu o slăbiciune pentru deserturi. Evenimentul dulce va avea loc între 13 şi 22 octombrie şi promite să alinte toate simţurile cu muzică buna şi zeci de sortimente de ciocolată. Cei cărora le place să se murdărească pe mâini vor putea participa la ateliere conduse de maeştri, şi învăţa cum se sculptează în ciocolată. în plus, oraşul italieneasc are mult farmec, aşa că este aproape imposibil ca o vacanţă aici să fie nereuşită.
Dacă aveaţi impresia că numai în Statele Unite există adevaratul spirit al Halloween-ului. înseamnă că nu ştiaţi de petrecerea anuală din Derry, Irlanda de Nord. Desemnat Oraşul Culturii în 2013, destinaţia promite să impresioneaze atât adulţii cât şi copiii. Iar dacă veţi vizita locul între 28 şi 31 octombrie, aşteptaţi-vă la un amestec minunat şi înfricoşător de costume, focuri de artificii şi demonstraţii de circ.
Situat în vestul Ucrainei, în apropierea unei staţiuni balneo de la munte, Liov are pulsul unui oraş modern şi arhitectură istorică. Mai mult decât atât, între 20 şi 22 octombrie, destinaţia devine gazda unui festival de brânză şi vin. Iar divertismentul nu va lipsi de la evenimentul gastronomic. De la strivitul strugurilor cu picioarele goale, la concursuri şi concerte de muzică populară. atmosfera veselă va fi garantată.