Cravatele dezvăluie superstiţiile politicienilor români
Politicienii români de top îşi aleg cravatele nu doar în ton cu restul ţinutei, ci şi în funcţie de superstiţii. Inclusiv Preşedintele Iohannis.
De Redactia Observator la 28.01.2018, 12:05Politicienii români de top îşi aleg cravatele nu doar în ton cu restul ţinutei, ci şi în funcţie de superstiţii. Preşedintele Ioahnnis nu iese la confruntări fără celebra sa cravată de culoare bleu. Cravata violetă este preferata lui Liviu Dragnea, care e în ton, mai degrabă, cu flacăra violet a lui Aleodor Manolea.
Preşedintele Klaus Iohannis îşi păstrează superstiţia legată de cravată. Pentru şeful statutului, toate merg mai bine când poartă cravata norocoasă şi nu ratează nicio ocazie să se afişeze cu ea. O alege în fiecare dimineaţă în care simte că ar putea avea... Şi când are de luat decizii cruciale, cravata este accesoriul cel mai important.
Cu cravata albastru azur, Iohannis l-a desemnat pe Grindeanu, i-a certat pe Dragnea şi Tăriceanu la învestirea guvernului Tudose şi acum a desemnat-o pe Viorica Dăncilă. Dacă în primele situaţii preşedintele a avut de câştigat, pentru că ambii premieri au şebrezit imaginea PSD, rămâne de văzut dacă în cazul Vioricăi Dăncilă, cravata îl va ajuta pe Iohannis să crească în sondaje fără să facă nimic.
Modelul cravatei prezidenţiale a fost preluat şi de adversarii politici. Secretarul general al PSD, Marian Neacşu a vrut să îl impresioneze pe preşedinte, la consultările de la Cotroceni cu o cravată asemănătoare.
Şi Liviu Dragnea a făcut o obsesie pentru o cravată...violet. Asemenea lui Klaus Iohannis şi şeful PSD are superstiţiile lui, iar cravata violet ne duce cu gândul la un singur lucru....Aleodor Manolea şi flacăra sa violet.
Lui Dragnea, cravata i-a purtat noroc în ziua consultărilor, atunci Iohannis i-a desemnat premierul propus şi a mai dat o sansă coaliţiei. În ton cu şeful de la partid este şi Florin Iordache. Fostul ministru al justiţiei se păzeşte de duhurile rele tot cu o cravată violet.
Iar alţi politicieni, fie nu poarta cravată deloc, fie poartă o cravată de culoare neagră. Este şi cazul preşedintelui USR, Dan Barna. De asemenea, nergre erau şi majoritatea cravatelor pe care le purta fostul premier Mihai Tudose.