Șoferul care l-a ucis pe Florin, un tânăr de 22 ani din Arad, spulberându-l cu mașina, a fost prins beat la volan
Șoferul care l-a ucis pe Florin, un tânăr de 22 de ani din Arad, dând cu mașina peste el, duminică seară, la Cuvin, a fost prins de polițiști în timp ce se afla la peste 150 de kilometri de locul tragediei.
De Redactia Observator la 29.01.2019, 21:57Șoferul care l-a ucis pe Florin, un tânăr de 22 de ani din Arad, spulberându-l cu mașina, duminică seară, la Cuvin, a fost prins de polițiști în timp ce se afla la peste 150 de kilometri de locul tragediei.
Șoferul unui autoturism Renault Scenic a spulberat doi tineri ce mergeau pe marginea drumului, la Cuvin, județul Arad, și, în loc să oprească să vadă ce s-a întâmplat a fugit de la locul accidentului.
Unul dintre cei doi tineri a murit după ce a fost aruncat câțiva metri, iar cel de-al doilea – de 19 ani – a fost aruncat în șanț în urma impactului puternic. Acesta din urmă a stat o oră inconștient pe marginea drumului, până a fost găsit.
Șoferul a fost prins, beat, la peste 150 de km distanță
Șoferul, un bărbat de 48 de ani din Covăsânț, județul Arad, a fost depistat în trafic de polițiștii din județul Caraș-Severin, în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 2.05, potrivit glsa.ro.
El a fost oprit pe raza localității Soceni, după ce polițiștii au văzut autovehiculul înmatriculat de autoritățile germane cu avarii la nivelul caroseriei și parbrizului. Testat cu alcooltestul, bărbatul avea o alcoolemie de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Inițial, polițiștii au dispus imobilizarea autoturismului și continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
După extinderea cercetărilor, polițiștii au stabilit că este chiar șoferul căutat pentru producerea accidentului din Cuvin.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și