Braşoveanul care şi-a ucis întreaga familie a avut discernământ la momentul crimelor
Bărbatul în vârstă de 43 de ani din Braşov, care în luna martie şi-a ucis soţia şi cei doi copii, după ce i-a înjunghiat pe aceştia în timp ce dormeau, a avut discernământ scăzut în momentul comiterii faptelor
De Redactia Observator la 08.06.2018, 16:18Bărbatul în vârstă de 43 de ani din Braşov, care în luna martie şi-a ucis soţia şi cei doi copii, după ce i-a înjunghiat pe aceştia în timp ce dormeau, a avut discernământ scăzut în momentul comiterii faptelor, se arată în rezultatul expertizei psihiatrice. Procurorii spun că bărbatul va răspunde penal pentru faptele sale şi va fi internat pentru tratament medical într-un spital penitenciar.
Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, procurorii au primit vineri, rezultatul expertizei psihiatrice realizate la Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici în cazul bărbatului de 43 de ani care şi-a ucis familia.
Astfel, documentul precizează că bărbatul a avut discernământ scăzut în momentul comiterii faptelor, iar comisia de expertiză recomandă să fie luată faţă de acesta măsura de siguranţă a obligării la tratament medical, care urmează să aibă loc în cadrul unui spital penitenciar.
Anchetatorii susţin că rezultatul acestei expertize psihiatrice înseamnă că bărbatul poate răspunde penal pentru faptele sale.
Procurorii aşteaptă şi rezultatul analizelor toxicologice pentru a se vedea dacă se afla sub influenţa substanţelor interzise în momentul comiterii crimelor.
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov au mai precizat că familia femeii ucise, cei doi bunici ai ei şi sora ei, s-a constiuit parte civilă în dosar, solicitând în total daune morale de 1.500.000 de euro. Procurorii au luat măsuri asiguratorii în cauză, ei au pus sechestru pe apartamentul în care a locuit această familie şi au pus poprire pe conturile bancare identificate pe numele bărbatului.
Florin Mircea Buliga şi-a ucis familia pe data de 27 de martie. El a spus în cadrul anchetei că a mers la Mănăstirea Şinca Veche unde s-a rugat şi a participat la o prelegere ţinută de o măicuţă, care prezenta mănăstirea unor turişti.
Pe drumul spre Braşov, bărbatul spune că a avut o revelaţie şi a conştientizat păcate comise de el, motiv pentru care ar fi vrut să-şi ia viaţa. Cu ajutorul unui cuţit pe care îl avea asupra sa, el susţine că a încercat să se înjunghie în inimă, dar anchetatorii spun că rana produsă a fost una superficială.
Bărbatul a ajuns acasă, iar prima persoană pe care a omorât-o a fost soţia sa, fapta având loc luni, în jurul orei 23.00. Femeia adormise pe o masă de masaj, iar bărbatul a înjunghiat-o cu un cuţit în inimă. La jumătate de oră după comiterea faptei, acasă a venit fata lui, în vârstă de 18 ani. El a stat de vorbă cu ea, fără a-i spune însă ce făcuse, iar la un moment dat fata a mers în camera ei şi s-a culcat. Apoi, bărbatul a mers şi a înjunghiat-o în inimă cu acelaşi cuţit cu care el ar fi încercat să se sinucidă. Ultima victimă a fost băiatul său, de 13 ani, bărbatul a mers în camera acestuia şi l-a înjunghiat în inimă.
El a povestit anchetatorilor că prin aceste fapte ar fi făcut un bine membrilor familiei sale, considerând că lumea este nedreaptă, iar soţia şi copiii săi se află acum într-o lume mai bună şi sunt liniştiţi.
Bărbatul a recunoscut că în trecut a avut probleme cu alcoolul şi că ocazional mai consumă cannabis. El este cercetat în stare de arest preventiv.