Un bărbat din Harghita, ajuns cu familia la Costinești, a zis că merge la toaletă și a dispărut timp de două zile. Polițiștii l-au găsit la Eforie
Un bărbat din Harghita, ajuns cu familia la Costinești pe data de 9 iulie, a fost dat dispărut după ce spusese familiei că merge la toaletă.
De Redactia Observator la 11.07.2018, 20:13Un bărbat din Harghita, ajuns cu familia la Costinești pe data de 9 iulie, a fost dat dispărut după ce spusese familiei că merge la toaletă.
Căutat timp de două zile de polițiști, bărbatul a fost găsit teafăr, miercuri după-amiază, de poliţiştii constănţeni în oraşul Eforie.
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia lui Adalbert Mate, în vârstă de 68 de ani, din municipiul Miercurea Ciuc, judeţul Harghita.
Pe data de 9 iulie, bărbatul, soţia sa şi o nepoată au mers să se cazeze la o unitate hotelieră din Costineşti. Deoarece camera pe care o închiriaseră nu era pregătită, cei trei au mers pe faleză să se plimbe, iar la un moment dat bărbatul a spus că merge la toaletă.
De atunci, bărbatul respectiv nu a mai putut fi găsit.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, el a fost găsit teafăr de o patrulă de poliţie în Eforie.
Bărbatul va fi audiat de poliţişti, în prezenţa unui translator, deoarece nu ştie limba română, oamenii legii urmând să stabilească dacă a fost victima unei infracţiuni în această perioadă.