DN 21 şi DN 2B au fost închise din cauza poleiului şi a ploii îngheţate
Circulaţia rutieră a fost închisă, duminică, în judeţul Brăila, pe DN 21 şi DN 2B, din cauza poleiului şi a ploii îngheţate.
De Redactia Observator la 18.03.2018, 16:46Circulaţia rutieră a fost închisă, duminică, în judeţul Brăila, pe DN 21 şi DN 2B, din cauza poleiului şi a ploii îngheţate, anunţă Poliţia Judeţeană Brăila.
Astfel, începând cu ora 15.00 a fost închisă în totalitate circulaţia pe DN 21 Brăila-Bărăganu şi pe DN 2B Brăila-Surdila Greci şi Şoseaua Dig Brăila-Galaţi.
Meteorologii au emis, duminică după-amiază, o avertizare cod portocaliu de polei pentru Bucureşti şi zece judeţe, până la ora 18.00.
Judeţele vizate de avertizarea cod portocaliu sunt: Ialomiţa, Prahova, Argeş, Giurgiu, Brăila, Dâmboviţa, Teleorman, Buzău, Ilfov şi Călăraşi.
Sursă: News.ro