Evaluare naţională 2018 clasa VIII. Examen la Matematică. Rezultatele se afişează pe 19 iunie
Cei peste 150.000 de absolvenţi de clasa a VIII-a vor susţine miercuri proba la Matematică la Evaluarea Naţională, iar joi, proba la Limba şi literatura maternă. Primele rezultate vor fi afişate pe 19 iunie, iar rezultatele finale vor fi anunţate în 23 iunie.
De Redactia Observator la 13.06.2018, 12:57Cei peste 150.000 de absolvenţi de clasa a VIII-a vor susţine miercuri proba la Matematică la Evaluarea Naţională, iar joi, proba la Limba şi literatura maternă. Primele rezultate vor fi afişate pe 19 iunie, iar rezultatele finale vor fi anunţate în 23 iunie.
Examenul va începe la ora 9:00, moment în care în fiecare sală vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de 120 de minute, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video.
La Evaluarea Naţională sunt înscrişi 150.310 de candidaţi, care luni au susţinut prima probă a examenului, cea la Limba română.
Joi, se va desfăşura proba la Limba şi literatura maternă.
Primele rezultate vor fi afişate pe 19 iunie, până la ora 12:00, iar în aceeaşi zi se pot depune contestaţii, în intervalul orar 14:00 - 19:00. Rezultatele finale vor fi afişate pe 23 iunie.
Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte precum ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete etc., candidaţii având obligaţia de a lăsa obiectele menţionate în sala de depozitare a obiectelor personale, stabilită de comisia din unitatea de învăţământ/centrul de examen în acest scop. Candidaţii care refuză să depoziteze obiectele respective în sala desemnată de comisie în acest scop nu sunt primiţi în examen.
De asemenea, elevii sunt informaţi că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări (manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor), precum şi cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare: stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.
Candidaţii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor şi schemelor şi instrumente de desen la Matematică.
Potrivit metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului, cazurile de fraudă şi tentativă de fraudă sunt sancţionate cu excluderea din examen şi acordarea notei 1.
Ministerul Educaţiei Naţionale pune la dispoziţie o linie TELVERDE pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul Evaluării Naţionale. Astfel, numărul TELVERDE 0800801100 va fi disponibil în perioada 11-14 iunie, între orele 8:00 – 16:00, iar vineri, 15 iunie, între orele 8:00 -14:00.
Evaluarea Naţională se desfăşoară, anual, într-o singură sesiune. Media generală obţinută la Evaluarea Naţională are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a de liceu.
Elevii de clasa a VIII-a au susţinut în perioada 5 - 7 martie simularea examenului de Evaluare Naţională şi mai puţin de 50% dintre ei au obţinut media generală peste 5.
La Matematică, doar 33,1 % dintre elevi au reuşit să obţină o notă peste 5, iar la Limba şi literatura română 63,1% au luat note mai mari sau egale cu 5. La proba de Limba li literatura maternă, 82,6% dintre elevi au obţinut note peste 5. Procente semnificative (peste 60%) ale mediilor mai mari sau egale cu 5 au fost în Capitală şi în judeţul Cluj. Notele obţinute la simulare nu se contestă şi nu se trec în catalog.
În 2017, rata de promovabilitate la Evaluarea Naţională a fost de 77%, după contestaţii, 77%. La Limba şi literatură română, 121.315 candidaţi (86,1%) au primit note peste 5, iar la Matematică, 92.886 de candidaţi au avut note peste 5.