Afecţiunile medicale şi pierderea bagajelor, principalele evenimente neprevăzute cu care se confruntă românii în vacanţele din străinătate
Bucureşti, 17 iulie 2019 – Anual, aproximativ 64% dintre românii care îşi petrec vacanţele în afara ţării aleg să-şi încheie şi o asigurare de călătorie pentru sentimentul de siguranţă pe care o astfel de poliţă îl oferă.
De Redactia Observator la 17.07.2019, 14:10Bucureşti, 17 iulie 2019 – Anual, aproximativ 64% dintre românii care îşi petrec vacanţele în afara ţării aleg să-şi încheie şi o asigurare de călătorie pentru sentimentul de siguranţă pe care o astfel de poliţă îl oferă. De cealaltă parte, cei 36% care pleacă fără asigurare consideră că nu li se poate întâmpla ceva neprevăzut chiar în acea perioadă.
Astfel, potrivit datelor statistice centralizate de Eurolife, peste 60% dintre românii care optează pentru poliţa de protecţie călătoresc în ţări din Europa, cu predilecţie în Italia, Grecia, Germania, Austria, Bulgaria sau Spania. De asemenea, în topul opţiunilor se află şi Turcia, Marea Britanie şi Israel. Ţările exotice precum Emiratele Arabe Unite, Filipine, Jamaica, Maroc, Thailanda, Australia, Egipt sunt preferate de 11% dintre români.
Durata medie a călătoriilor în străinătate făcute de români în primele 6 luni ale anului în curs a fost de 6 zile. Din totalul acestora, 56% au avut scop turistic, 27% au fost city break-uri, 10% au fost realizate în interes de afaceri, în timp ce 7% dintre români au participat la evenimente sportive, concerte, teambuilding-uri şi tabere.
În ceea ce priveşte opţiunea de transport preferată, românii călătoresc în afara ţării cel mai mult cu avionul (76%), urmând ca modalităţi de deplasare, la distanţă semnificativă, maşina proprie (26%) şi autocarul (4%). Doar 2% dintre aceştia optează pentru varianta de a închiria o maşină odată ajunşi la destinaţie.
Suma medie alocată de un client pentru asigurarea de călătorie este de 36 de lei / persoană. Majoritatea celor care au achiziţionat asigurarea în prima parte a anului (64%) a optat pentru o sumă asigurată de 50.000 de euro.
Evenimentele neprevăzute au avut o incidenţă de 25%, daunele plătite în această perioadă de către Eurolife acoperind cheltuielile medicale (50%), pierderea bagajelor şi anularea zborurilor (39%) şi anularea călătoriei (11%).
Asigurarea de călătorie Eurolife este primul produs end-to-end din portofoliul companiei lansat la sfârşitul anului 2018. Acesta este disponibil în 3 variante de pachet - RELAXAT, ECHILIBRAT ŞI ZEN, printre principalele beneficii numărându-se posibilitatea de a încheia poliţa chiar şi de pe scara avionului, cu activare imediată, după confirmarea plăţii; acordarea de beneficii complete, extra pachetul standard de servicii medicale de urgenţă, printre care asistenţă rutieră, pierderea bagajelor, anularea călătoriei, reducerea franşizei la maşina închiriată.
Despre Eurolife ERB Asigurări România
Eurolife ERB Asigurări România este o companie de top pe segmentul asigurărilor cu o experienţă de peste 11 ani pe piaţa locală. Eurolife acoperă un portofoliu complex de riscuri: asigurări de viaţă, asigurări de invaliditate, asigurări de şomaj, asigurări de imobil, asigurări de accidente, asigurări de sănătate, asigurări de răspundere civilă, unit-linked, asigurari de calatorie. Eurolife ERB România include companiile Eurolife ERB Asigurări de Viaţă şi Eurolife Asigurări Generale, fiind o subsidiară a Eurolife ERB Insurance Group. Eurolife ERB Insurance Group face parte din Fairfax Financial Holdings Limited, un holding canadian care, prin subsidiarele sale, este implicat în asigurări de proprietate şi de accident, reasigurări şi gestionarea investiţiilor. În prezent, aproximativ 120.000 de clienţi deţin poliţe de asigurare emise de Eurolife ERB Asigurări România.
Mai multe detalii găsiţi pe: www.eurolife-asigurari.ro