Legea din România îi poate transforma pe bolnavii de cancer în traficanţi de droguri
Mii de români sunt în faţa celei mai dificile alegeri. Suferă de boli grave şi îşi riscă libertatea pentru a apela la medicamente pe bază de droguri.
De Redactia Observator la 22.04.2018, 23:00Mii de români sunt în faţa celei mai dificile alegeri. Suferă de boli grave şi îşi riscă libertatea pentru a apela la medicamente pe bază de droguri. Sunt tratamente experimentale care se realizează legal în 19 ţări din Europa - printre care Germania, Austria sau Grecia. La noi, tratamantul pe bază de canabis nu este permis. Pacienţii care încearcă să facă rost de uleiuri şi tincturi din canabis, ajung să fie consideraţi traficanţi de droguri. Urmăriţi un reportaj în exclusivitate despre un subiect încă tabu în România.
Lucian Caraian este unul dintre supravieţuitorii cancerului. Şi-a vândut afacerile din România şi a folosit toţi banii pentru tratament. A început cu terapia clasică, a încercat şi soluţii naturiste, dar toate au eşuat. Mai avea doar două opţiuni: ambele ilegale în România.
Lucian este tatăl a doi copii. Aşa că a decis să lupte. A mers la clinici din Cehia şi Slovacia unde a încercat tratamentul cu ulei pe bază de canabis. Când s-a întors în România, medicii au fost uimiţi.
Există două specii ale canabisului. Una e cânepa, iar cealaltă are efecte psihoactive şi se vinde pe piaţa neagră sub numele de marijuana. Legea de la noi permite doar fabricarea de medicamente din cânepă şi nu din marijuana - asociată drogurilor şi din care se fac uleiuri şi tincturi, interzise în România, aşa cum povesteşte şi medicul Costin Militaru. El s-a specializat în Statele Unite în tratamentul cu cannabis.
”Pacientul vine la mine. toate bune şi frumoase. eu îi explic ce doze trebuie să îşi ia, tratament, zile, cum să crească, cum să scadă. Şi mă întreabă pe urmă de unde îl iau. Ne uităm unul la altul şi îi spun: în Europa sunt 19 ţări care au treaba asta. Dacă ai ghinionul să te prindă vameşul, e complicată treaba. E complicată că ajungi la procuror, pe urmă la judecător”, spune Costin Militaru.
La tratamentul interzis apelează, disperaţi, şi părinţii copiiilor născuţi cu sindromul Dravet. Adele a avut noroc pentru că fiul ei are o formă uşoară a bolii, dar cunoaşte suferinţa celorlalte familii.
Pedeapsa pentru introducerea medicamentelor, dar şi pentru consumul recreaţional, este de până la trei ani de închisoare. O avocată a iniţiat o petiţie pentru legalizarea canabisului în scop medicinal.
În România există şi o piaţă neagră a medicamentelor care se vând la preţuri astronomice. După ce plătesc, mulţi descoperă că în flacon a fost doar ulei de gătit.