Manechinele care defilează prin faţa viitorilor ginecologi
Nasc de foarte multe ori, suferă numeroase operaţii, dar nu le este afectată silueta şi sunt manechine. Nu, nu defilează la prezentările de modă, ci prin faţa viitorilor ginecologi. Sunt singurele manechine din ţară pe care fac practică mediciniştii, iar condiţiile din centrul de simulare sunt asemănătoare cu cele din sălile de operaţii
De Redactia Observator la 27.07.2015, 08:27Nasc de foarte multe ori, suferă numeroase operaţii, dar nu le este afectată silueta şi sunt manechine. Nu, nu defilează la prezentările de modă, ci prin faţa viitorilor ginecologi. Sunt singurele manechine din ţară pe care fac practică mediciniştii, iar condiţiile din centrul de simulare sunt asemănătoare cu cele din sălile de operaţii
Noelle este o mamă robot. A venit pentru prima dată în România, iar studenţii de la Medicină au cea mai grea misiune: naşterea pe cale naturală.
Sunt spitale în România în care 80% dintre naşteri se fac prin intervenţii chirurgicale. De aceea, la Maternitatea Bucur şi Spitalul Sf. Ioan din Capitală, medicii au deschis primul centru de simulare a naşterilor pe cale naturală şi alte intervenţii chirurgicale. Manechinele şi roboţii au costat 350.000 de euro, din fonduri europene.
Noelle poate fi programată să vorbească, să ţipe sau să se bucure. Şi poate să îi pună pricând în dificultate pe studenţi.
Viitorii doctori trebuie să trateze robotul ca şi cum ar fi o persoană normală, inclusiv să vorbească cu ea şi să o liniştească.