"Ajutor, murim de frig!", aşa sună mesajul dat de oamenii blocaţi într-un hotel lovit de una din avalanşele cauzate de cutremurele din Italia
Tot din cauza cutremurelor s-au produs și numeroase avalanșe în zonele montane din Italia. Cel putin 20 de persoane sunt date dispărute, după ce o avalanşă a lovit un hotel din staţiunea Farindola, noaptea trecută.
De Redactia Observator la 19.01.2017, 08:44Tot din cauza cutremurelor s-au produs și numeroase avalanșe în zonele montane din Italia. Cel putin 20 de persoane sunt date dispărute, după ce o avalanşă a lovit un hotel din staţiunea Farindola, noaptea trecută.
Zeci de echipe de intervenţie au plecat seara trecută la Farindola. Însă, misiunea lor este, în continuare, îngreunată de condiţiile meteorologice nefavorabile.
Potrivit autorităţilor de la faţa locului, drumul este acoperit cu un strat de zăpadă de peste doi metri şi este şi viscol. Salvamontiştii din staţiunile apropiate încearcă şi ei să ajungă la hotelul lovit de avalanşă.
Mai târziu, un cuplu rămas blocat în hotelul lovit de avalanşă a reuşit să ceară ajutorul autorităţilor din Peninsulă.
"Ajutor, ajutor! Murim de frig! " Este singurul mesaj venit din partea turiştilor şi personalului, daţi acum dispăruţi.
Avalanşele de la Pescara dar şi celelalte înregistrate în zonele montane au fost cauzate de cele patru cutremure care au zguduit, ieri, Italia, dar şi de replicile acestora..