O familie din Suceava a rămas pe drumuri înainte de Crăciun
În pragul iernii o familie din Suceava a rămas pe drumuri. După un război de 15 ani cu unchiul său, prin tribunale, tatăl s-a trezit cu un excavator la poartă.
De Redactia Observator la 30.11.2013, 09:32Degeaba a încercat omul să-i explice executorului că n-are unde să se ducă acum, când începe iarna. A fost nevoit să se uite cum locuinţa în care stă cu soţia şi fiul său e transformată într-o grămadă de moloz.
În vreme ce omul îşi ţine fiul în braţe, sub cerul liber, un excavator le pune casa la pământ. E preţul pe care-l plăteşte pentru că a pierdut lupta în justiţie cu unchiul său de 76 de ani. Acesta spune că terenul de sub casă îi aparţine, iar judecătorii i-au dat dreptate.
După 15 ani în care s-a plimbat prin tribunale, nepotul său s-a trezit ieri cu excavatorul la poartă. În pragul iernii executorul judecătoresc a venit să-i culce locuinţa la pământ.
Familia îşi va petrece iarna sub acoperişul unui vecin.