Pensiile şi salariile vor fi plătite din nou în avans, înaintea Sărbătorilor de Paşte
Pensiile şi salariile bugetarilor vor fi plătite în luna aprilie cu câteva zile în avans, până pe 10 aprilie, respectiv până pe 8 aprilie, astfel încât banii să fie încasaţi înaintea Sărbătorilor de Paşte, a anunţat premierul Victor Ponta.
De Redactia Observator la 27.03.2015, 16:32Pensiile şi salariile bugetarilor vor fi plătite în luna aprilie cu câteva zile în avans, până pe 10 aprilie, respectiv până pe 8 aprilie, astfel încât banii să fie încasaţi înaintea Sărbătorilor de Paşte, a anunţat premierul Victor Ponta.
"Am luat decizia, împreună cu colegii mei de la Finanţe şi de la Muncă, şi toate pensiile şi salariile care urmau să fie plătite undeva până în data de 15 aprilie, ţinând cont de Sărbătoarea pe care o avem, Paştele, vor fi plătite până în data de 8 la salarii, iar la pensii până în 10, pentru că, evident, orice om obişnuit vrea să poată să îşi cumpere ceea ce e de cumpărat pentru Sărbătorile Pascale. Pentru bugetul de stat, pentru Trezorerie, nu este absolut niciun fel de impact dacă dăm cu o săptămână mai devreme salariul sau pensia. Avem lichidităţi în Trezorerie şi lucrul acesta este absolut posibil şi niciun fel de impact", a spus Ponta pentru Mediafax.