România a pierdut zeci de mii de metri pătraţi de pământ, în favoarea Ungariei! Lacul Roșu, pe mâna unei primării de sector din Budapesta
O primărie de sector din Budapesta a pus mâna pe patru hectare de teren de pe malul Lacului Roşu, unul dintre cele mai mari şi mai frumoase din ţara noastră.
De Redactia Observator la 07.05.2018, 21:31România a pierdut zeci de mii de metri pătraţi de pământ, în favoarea Ungariei! O primărie de sector din Budapesta a pus mâna pe patru hectare de teren de pe malul Lacului Roşu, unul dintre cele mai mari şi mai frumoase din ţara noastră.
O anchetă "În Premieră" a scos la iveală cum legile proaste şi autorităţile din Transilvania le-au permis străinilor să preia controlul asupra unor suprafeţe periculos de mari.
Lacul Roşu este situat în Harghita, la 26 de kilometri de oraşul Gheorgheni. Locul unde Transilvania se întâlneşte cu Moldova oferă peisaje de vis şi atracţii unice pentru turişti. Dar şi pentru Primăria Sectorului 5 din Budapesta, au descoperit reporterii "În Premieră".
Cum se face că primăria din Budapesta a pus mâna pe un teren într-unul dintre cele mai frumoase locuri din inima Transilvaniei? Cu ajutorul politicienilor români, aleşi în fruntea primăriei Gheorgheni.
Instituţia a înfiinţat o firmă care a preluat 4 hectare de teren, pe malul Lacului Roşu, suprafaţă construibilă.
Ulterior, în societate, a fost invitată să intre primăria Sectorului 5 din Budapesta, care a ajuns să deţină controlul total asupra firmei. Când reporterii au cerut mai multe explicaţii autorităţilor locale, oficialii şi-au amintit că terenul e obiectul unui dosar penal.
În urmă cu trei ani, primarul din Gheorgheni, Mezei Janos, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, șantaj și instigare la delapidare.
Edilul a încheiat, în numele municipiului, un contract de vânzare-cumpărare, pe o suprafaţă de teren de pe malul lacului, deşi aceasta nu putea fi vândută, pentru că era deja concesionată, potrivit procurorilor.