Un copil de 13 ani din Râmnicu Vâlcea riscă să rămână fără picioare
Dacă ar fi să-şi pună o dorinţă în gând sau două sau trei, ar spune de fiecare dată acelaşi lucru: că vrea să se facă bine. Este povestea sfâşietoare a unui copil de 13 ani care riscă să rămână fără picioare
De Redactia Observator la 24.02.2014, 16:43Un ghiozdan, o minge, câteva jucării. Toate-l aşteaptă pe Fernando să se întoarcă la viaţa lui de copil. De doi ani, băiatul abia dacă s-a mai dat jos din pat. Visează ca într-o zi să poată alerga şi el, ca surioara lui.
Diagnosticele sunt greu de pronunţat chiar şi pentru un medic, darămite pentru un copil de 13 ani. Băiatul s-a născut cu "picioare de cal". Ca şi cum nu era destul, medicii i-au descoperit şi o malformaţie la coloană.
Ultima dată, mama l-a dus la spital acum sapte luni. Iar de patru luni, femeia nu a mai avut bani să-i cumpere tratamentul. Dacă nu va fi operat de urgenţă, Fernando riscă să rămână fără ambele picioare. Copilul trebuie să ajungă cât mai repede la Spitalul din Târgu-Mureş dar mama lui nu are bani nici să treacă strada. Nici ea, nici cel care ţine loc de tată pentru cei patru copii, nu şi-au găsit de lucru. Trăiesc doar din alocaţii.
Părinţii au vândut singurul televizor pe care-l aveau ca să-i cumpere medicamente. Oricine vrea, poate să-l ajute pe acest copil să ajungă să se opereze. Şi-am mai aflat că Fernanando îşi doreşte un calculator, dar nu îndrăzneşte să spună.