Ziua Crucii Roșii Române

Societatea de Cruce Roșie din România s-a înființat și a primit recunoașterea Comitetului Internațional al Crucii Roșii la 4 iulie 1876, la doi ani după aderarea țării noastre la Prima Convenție de la Geneva ''pentru ameliorarea situației răniților și bolnavilor din forțele armate în campanie''.

• Jumătate de ţară, sub cod galben de vreme severă până sâmbătă seara. Rafalele de vânt depăşesc 50 km/oră

Societatea de Cruce Roșie din România s-a înființat și a primit recunoașterea Comitetului Internațional al Crucii Roșii la 4 iulie 1876, la doi ani după aderarea țării noastre la Prima Convenție de la Geneva ''pentru ameliorarea situației răniților și bolnavilor din forțele armate în campanie''. 

Printre semnatarii actului de înființare a Crucii Roșii Române (CRR) se regăseau importante personalități ale vremii: Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza, Gr. G. Cantacuzino și dr. Carol Davila.

Primul președinte al Crucii Roșii Române (CRR), care își avea sediul într-o aripă a actualului Spital Colțea din București, a fost prințul Dimitrie Ghica (1876-1897).

În 1919, Societatea Națională de Cruce Roșie din România (SNCRR) adera la Liga Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie, în 1954, la Convențiile de la Geneva din 12 august 1949. Principiile adoptate la Conferința Internațională a Crucii Roșii, de la Viena, în 1965 și reactualizate, în 1985, au stat la baza întregii activități a SNCRR, începând cu 22 decembrie 1989.

La 20 iulie 1876, prima ambulanță a CRR a plecat într-o misiune umanitară pe frontul sârbo-turc de la sud de Dunăre. A urmat Războiul de Independență (1877-1878), când Crucea Roșie a intervenit cu personal sanitar, ambulanțe și trenuri sanitare în sprijinul trupelor de campanie. A înființat așezăminte spitalicești în București și în diferite orașe din țară.

Între anii 1888 și 1892, societatea și-a extins activitatea prin organizarea de cursuri speciale pentru pregătirea surorilor de caritate. În 1891, s-a înființat școala permanentă pentru infirmiere, iar un an mai târziu s-a înființat un spital școală cu 10 paturi.

Prin Statutul Crucii Roșii, adoptat în 1876, femeile nu puteau face parte din conducerea Societății. De aceea, în 1906, au pus bazele ''Societății de Cruce Roșie a doamnelor din România'', prima președintă aleasă fiind Irina Câmpineanu. Societatea era activă în paralel cu cea înființată în 1876 și se ocupa cu strângerea de fonduri pentru ajutorarea în caz de război și calamități, pregătind personal voluntar. În 1915, Adunarea Generală a SNCRR a aprobat fuziunea celor două entități. Cu acest prilej, Regina Maria, sub al cărei patronaj se afla Crucea Roșie la acea vreme, a adresat românilor următorul mesaj: ''Crucea Roșie, nădejdea tuturor în timp de pace, ca și în război, nu trebuie să piară. Cu toții, de la mic la mare să o sprijinim cu evlavie, cu însuflețire, cu nesfârșită dragoste'', arată site-ul www.crucearosie.ro.

În timpul Primului Război Mondial, misiunea Crucii Roșii a fost aceea de a completa serviciul militar al armatei prin organizarea a 58 de spitale în București și în țară. Însăși Regina Maria s-a implicat în operațiunile desfășurate în sprijinul răniților. Ulterior, CRR a oferit asistență miilor de prizonieri eliberați din captivitate, care încercau să se întoarcă la casele lor, dar și invalizilor, bolnavilor și orfanilor de război. SNCRR și-a concentrat eforturile, cu prioritate, în direcția sprijinirii acțiunilor de combatere a bolilor contagioase — tuberculoza, malaria, holera — și ridicării gradului extrem de scăzut de educație sanitară a populației.

Un moment deosebit, care a marcat evoluția Crucii Roșii în România, l-a constituit crearea Crucii Roșii a Tinerimii. În 1939, Crucea Roșie avea ca membri 72.000 de tineri. Între anii 1930 — 1937, în incinta Spitalului Militar s-a construit un pavilion destinat funcționării școlii de infirmiere voluntare, apoi, în cadrul coloniei de vară de la Mangalia, s-a mai construit încă un pavilion. Numărul filialelor a crescut de la 84 în 1926 la 100 în 1938, iar numărul membrilor a crescut în aceeași perioadă de la 18.000 la 30.000.

În 1940, în urma ultimatului dat de URSS, a Dictatului de la Viena și a Tratatului cu Bulgaria, când România a pierdut o parte din teritoriile sale, Crucea Roșie Română, aflată sub înaltul patronaj al Reginei Elena, a ajutat miile refugiați. Tot în 1940, la 25 iunie, prin Convenția de la Geneva din 1929, care reglementa situația aviației sanitare aflată sub emblema Crucii Roșii pe timp de conflict armat, a fost posibilă apariția Escadrilei Albe a Crucii Roșii Române, prima escadrilă sanitară pilotată de femei.

După intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial, CRR și-a mobilizat toate resursele materiale și umane pentru a acorda sprijin neîntrerupt răniților, bolnavilor, prizonierilor și refugiaților, acționând astfel în condiții de război total. 2.754 de surori voluntare de Cruce Roșie și 2.430 de auxiliare sanitare ale Crucii Roșii au muncit pe front și în spital și au fost organizate șase spitale de campanie, 16 spitale de zonă interioară, 55 cantine de gară și 40 de infirmerii.

Anul 2003 a marcat un nou reper în evoluția și repoziționarea Crucii Roșii Române în societatea românească. Prin adoptarea unui nou Statut prin care s-a reușit separarea legislativului de deliberativ și prin derularea unui program de dezvoltare organizațională cu sprijinul Federației Internaționale și al Comitetului Internațional al Crucii Roșii, s-a mai făcut un pas în direcția alinierii la standardele internaționale actuale. Cu sprijinul financiar și moral al Federației Internaționale a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie, CRR a început un program de dezvoltare organizațională pentru a răspunde tot mai prompt și corespunzător situațiilor de urgență.

În 2007, Crucea Roșie Română a lansat seria Galelor Crucii Roșii, eveniment umanitar cu scopul strângerii de fonduri și ajutoare în sprijinul persoanelor vulnerabile. Prin aceste Gale au fost lansate proiecte generoase precum Banca de alimente, Puncte de prim ajutor în localitățile izolate, Ajutor la domiciliu pentru vârstnici, proiecte cărora li s-au alăturat numeroase personalități din lumea artistică, sportivă, a mediului de afaceri. De-a lungul anilor au devenit voluntari sau susținători ai Crucii Roșii artiști și sportivi ca Margareta Pâslaru, Ilie Năstase, Răzvan Lucescu, Sergiu Nicolaescu, Adrian Păunescu, Florin Piersic, Stela Popescu, Corina Chiriac, Leonard Doroftei, Nadia Comăneci, Angela Similea, Luminița Anghel, Monica Anghel, Smiley, Andra, Dinu Iancu Sălăjanu, Maria Dragomiroiu, Carmen Rădulescu, Ovidiu Lipan Țăndărică, Ovidiu Komornyk, Marcel Pavel, Andra, Loredana, Elena Gheorghe, Sofia Vicoveanca, Nicolae Voiculeț, Paula Seling, Nicola, Smiley, Alex Velea, membrii trupelor Iris, Direcția 5, Voltaj, Animal X, Hi-Q, Oana Pellea, Monica Davidescu, Florina Cercel, Andrei Păunescu, Dinu Iancu Sălăjanu, Matilda Pascal Cojocărița și multe alte persoane publice care și-au asociat imaginea cu Crucea Roșie Română.

Crucea Roșie Română este singura organizație umanitară cu o rețea funcțională pe întreg teritoriul țării. Având 47 de filiale, 1.996 subfiliale și 1.307 comisii, Crucea Roșie beneficiază de o structură unică, construită în cei 139 de ani de activitate umanitară. Astfel, organizația este prezentă la fiecare nivel teritorial: județ, municipiu, oraș, comună și sat.