Antena Meniu Search
x
Observator » Știri Arad

Știri arad

Arad este situat în apropiere de graniţa de vest a României şi reşedinţa judeţului cu acelaşi nume. Peste 150.000 de locuitori se regăsesc în municipiul Arad şi peste 400.000 de suflete numără judeţul Arad, iar noi suntem convinşi că cei mai mulţi dintre ei se informează despre evenimentele din zona lor accesând Ştiri Arad. Pentru că Ştiri Arad poate fi accesat oricând şi din orice zonă a judeţului.

Indiferent că vă plimbaţi prin centrul deosebit de verde al municipiului Arad, că sunteţi pe punctul de a vizita Catedrala Evanghelică din Arad sau că vă îndreptaţi spre un muzeu sau o cetate din judeţ, aflaţi cele mai proaspete ştiri despre Arad accesând Ştiri Arad, sursa potrivită de informare atât pentru localnici, cât şi pentru turiştii care se bucură de bijuteriile locale.

Ştiri Arad azi

Aradul este într-o oarecare situaţie de rivalitate cu Timişoara, inclusiv din punct de vedere turistic, însă ambele au atuurile lor şi merită măcar vizitate. Spre exemplu, Arad se laudă inclusiv cu Muzeul de Artă, Filarmonica sau clădirea istorică a Turnului de Apă. Pe drumul dintre două obiective turistice puteţi accesa Ştiri Arad pentru a vedea ce se mai întâmplă important în zonă.

Ori dacă nu sunteţi atraşi de partea istorică a municipiului, puteţi accesa Ştiri Arad în momentul în care staţi pe o bancă dintr-unul dintr parcurile din oraş sau chiar vă relaxaţi sorbind dintr-o cafea ori bucurându-vă de delicii culinare provenite din bucătăria sârbească sau maghiară, Arad fiind situat în apropierea graniţelor pe care România le are cu cele două state vecine.

Fiți informat cu Observator News, citind: știri Bihor, știri Satu Mare, știri Oradea, știri Alba, știri Cluj, știri Timisoara.

Află mai multe
Maşină mistuită de flăcări, în curtea unei firme din Arad. De la ce ar fi izbucnit incendiul
Evenimente

O maşină a fost distrusă, miercuri, într-un incendiu care a izbucnit în curtea unei societăţi comerciale din Arad....

ieri la 11:15
Comuna din România unde s-au construit 3 km de piste pentru biciclete şi unde toată lumea pedalează. La şcoală, rastelele sunt neîncăpătoare

Încă de la primele ore ale dimineţii, comuna Semlac din judeţul Arad seamănă cu oricare altă localitate din...

pe 20.04.2024 la 12:01
Şofer mort, după ce s-a ciocnit cu maşina într-un TIR, pe DN 7. Medicii nu au mai putut face nimic

Tragedie în în oraşul Lipova din Arad. Un bărbat în vârstă de 74 de ani a decedat, joi, după ce maşina...

pe 11.04.2024 la 16:12
Poliţist tăiat cu un briceag pe mână de un bărbat chiar în mașina de poliție. De la ce a pornit conflictul

Un agent de poliție a fost tăiat cu un briceag pe mână de un bărbat chiar în mașina de poliție. Inculpatul a fost...

pe 09.04.2024 la 18:59
O şoferiţă din Arad a rămas blocată între bariere în timp ce traversa calea ferată. Cum a reuşit să evite impactul cu trenul

O şoferiţă din Arad a rămas blocată cu maşina între barierele de cale ferată, dar, cu ajutorul unui echipaj de...

pe 09.04.2024 la 16:18
Teofil şi-a transformat pasiunea în afacere. Planta neobişnuită pe care o cultivă poate ajunge şi la peste 1.000 de lei
Stiri economice

În timp ce mulţi dintre noi plantează în grădină trandafiri sau flori de primăvară, un arădean şi-a transformat...

pe 09.04.2024 la 14:49
Drama trăită de familia unui arădean, dispărut fără urmă în 2013. Cel care l-ar fi ucis a fost eliberat după ce a mărturisit crima: "O palmă dată justiției"

Peste un deceniu de tăcere şi o durere de nedescris. Asta trăieşte familia unui afacerist prosper din Arad, care a dispărut...

pe 05.04.2024 la 07:59
O fabrică arădeană, unică în anii '90, este de vânzare. Cât costă și când are loc licitația

Se vinde o nouă bucățică de istorie. Prima fabrică de seringi de unică folosinţă din România, Sanevit Arad, care nu...

pe 04.04.2024 la 11:56
Un şofer s-a răstunat cu maşina, iar altul s-a înfipt cu SUV-ul într-o casă, după ce s-au ciocnit într-o intersecţie din Arad

O mașină s-a răsturnat, iar alta a fost proiectată într-o casă noaptea trecută, în urma unui accident produs...

pe 28.03.2024 la 11:45
Bătrână de 93 de ani, ucisă în incendiul care i-a mistuit casa, în Arad. Neputincioasă, nu a mai reușit să ajungă la ieșire și a ars de vie

O femeie și-a pierdut viața într-un incendiu devastator produs noaptea trecută, în comuna Şiria din județul...

pe 28.03.2024 la 07:50
Elev băgat în spital de colegi, după o bătaie în stradă, în faţa unui liceu din Arad. Cei doi agresori l-au lovit cu pumnii şi picioarele în faţă
Evenimente

Elev băgat în spital de colegi, după o bătaie în faţa unui liceu din Arad. Cei doi agresori l-au lovit cu pumnii şi picioarele în faţă

Un nou caz de violenţă între elevi. Procurorii din Arad cer, miercuri, arestarea preventivă a celor doi adolescenţi...

pe 27.03.2024 la 16:54
Motociclist de 18 ani, spulberat mortal de un TIR  pe un drum din Arad

Un tânăr în vârstă de 18 ani, care circula cu motocicleta, a fost rănit mortal pe un drum din județul Arad....

pe 23.03.2024 la 11:33
Oraşul unde proprietarii clădirilor degradate plătesc "taxă pe paragină". Peste 2.000 de persoane au fost impozitate cu 500%

Peste 2.000 de arădeni plătesc "taxă pe paragină", adică un impozit majorat cu 500% pentru că imobilele pe care...

pe 22.03.2024 la 12:00
bazin de colectare a apei
Evenimente

Tragedie în Arad: un copilaș de doi ani a murit după ce a căzut într-un bazin de colectare a apei, în curtea casei

Tragedie în localitatea arădeană Vasile Goldiș. Un copilaș în vârstă de doi ani a murit după ce a...

pe 20.03.2024 la 18:16
Parcările din centrul Aradului, pline de maşini cu autorizaţii de handicap. Poliţiştii locali au luat permisele la control: "Apar dimineaţa la 8 şi dispar după ora 16"

Permisele la control! Aşa au fost întâmpinaţi şoferii din municipiul Arad care şi-au parcat maşinile pe locurile...

pe 20.03.2024 la 08:46
Bărbat din Arad, băut şi fără permis, prins după o urmărire în trafic. Furase două maşini

Un bărbat care ar fi furat două autovehicule, pe care le-ar fi condus deşi nu are permis, a fost prins de poliţiştii arădeni...

pe 15.03.2024 la 16:29
Cine ar putea fi individul care a vandalizat peste 20 de maşini în Arad. Acum 3 ani, un atac similar s-a petrecut în aceeaşi zonă

Atac inexplicabil la Arad. Cel puţin 24 de maşini au fost vandalizate azi-noapte. Un individ le-a tăiat cauciucurile fără...

pe 13.03.2024 la 19:52
Unul dintre vandalii care au tăiat anvelopele a zeci de maşini din Arad a fost surprins de camere

Poliţia din Arad este în alertă după ce zeci de şoferi din oraş s-au trezit, în această dimineaţă, că nu-şi...

pe 13.03.2024 la 13:30
Furie în Arad, unde zeci de şoferi şi-au găsit maşinile cu anvelopele tăiate, în parcarea din faţa blocului

Peste 20 de maşini parcate pe o stradă din centrul oraşului Arad au fost găsite de proprietari, miercuri dimineaţă, cu...

pe 13.03.2024 la 10:40
Tânăr de 28 de ani din Arad, prins beat la volan, drogat şi cu permisul suspendat. Cu puţin timp înainte snopise în bătaie un bărbat, împreună cu un prieten

Incident grav în Arad. Un şofer de 28 de ani a fost prins la volan băut şi posibil drogat, deşi avea permisul suspendat,...

pe 11.03.2024 la 15:53
Un arădean a picat examenul teoretic pentru permisul de conducere de 59 de ori

O persoană din Arad a încercat, în ultimii ani, de 59 de ori să obţină permisul de conducere, însă de...

pe 11.03.2024 la 15:27
O furtună cu grindină a lovit în Arad, ninsorile continuă la munte. Cât mai durează episodul de iarnă în România
Vremea

Iarna se întoarce cu destulă forţă la acest început de primăvară!  Un ciclon meditarean aduce ploi, dar...

pe 07.03.2024 la 09:00
Medicii au două ipoteze în cazul studentului italian mort în Arad. S-a prăbuşit pe terenul de fotbal, deşi apropiaţii nu îl ştiau cu vreo afecţiune

Încă un caz medical neobişnuit: un student italian a murit inexplicabil pe terenul de fotbal! Tânărul de 26 de ani...

pe 06.03.2024 la 20:53
Un student italian care studia la Arad s-a prăbuşit din senin pe un teren de fotbal. Tânărul de 26 de ani nu a mai putut fi salvat de medici

Un student italian s-a prăbuşit din senin pe un teren de fotbal din Arad. Medicii sosiţi la faţa locului nu au mai putut face...

pe 06.03.2024 la 11:41
Orașele cu șomaj 0, unde companiile nu mai au de unde să aleagă muncitori. Ar putea "importa" forță de muncă din Asia

Autorităţile şi mediul economic din judeţul Arad constată o criză a forţei de muncă, care pune piedici în dezvoltarea...

pe 05.03.2024 la 10:32
Anchetă uriaşă la Poliţia din Arad. Ministerul din Interne cere explicaţii după ce un milionar austriac a intrat în ţară drogat şi cu numere false

Anchete de amploare la Poliţia din Arad după ce un milionar de origine austiacă a condus nestingherit prin oraş la volanul unui...

pe 05.03.2024 la 07:45
"În faţa mea era un fel de creatură". Trend bizar printre tineri: Se cred și se comportă ca animalele. Psihologii atrag atenția asupra fenomenului

O situaţie cel puţin neobişnuită a avut loc zilele trecute într-un parc din Arad. Un câine a fost atacat de o...

pe 05.03.2024 la 07:45
Legea care l-ar putea scăpa pe austriacul prins cu un McLaren cu numere false în Arad. Ce este permis în Austria

Se fac anchete peste anchete la Arad după ce un poliţist a fost prins într-o maşină care ar avea numerele false şi...

pe 04.03.2024 la 13:41
"Câinele s-a oprit, a înţepenit. În faţa lui era o vietate care umbla în patru labe". O femeie care se crede pisică, apariţie şocantă într-un parc din Arad

Apariţie şocantă într-un parc din Arad. Printe zeci de copii, o femeie care se crede pisică obişnuieşte să se plimbe...

pe 04.03.2024 la 12:52
Cum a reușit austriacul prins drogat la volan să treacă fără probleme prin vama Nădlac cu un McLaren cu numere false: "România e țara tuturor posibilităților, nu?"

La poliţia din Arad sunt mai multe anchete în derulare, după ce un om de afaceri austriac a fost prins drogat, la volanul...

pe 03.03.2024 la 19:35
Un polițist, pasager lângă șoferul drogat care gonea cu un McLaren cu numere false în Arad. Agentul i-ar fi garantat că "nu îl oprește nimeni cu el" - surse

Un poliţist se afla, ca pasager, în maşina şoferului austriac care a fost prins de agenţii rutieri când circula pe...

pe 03.03.2024 la 16:05
Un cetăţean austriac a gonit drogat la volanul unui bolid de 260.000 de euro pe străzile din Arad. Maşina avea şi numere false

Un austriac în vârstă de 44 de ani ar fi putut crea o tragedie pe străzile din Arad. Acesta a fost prins în...

pe 03.03.2024 la 07:52
Oraşul din România cu şomaj zero. Se caută "urgent" cel puţin 1.000 de muncitori

Un oraş din România se laudă că a ajuns la şomaj zero în urma investiţiilor din ultimii ani. Potrivit...

pe 29.02.2024 la 15:43
Cauza morţii lui Mile Povan. Răsturnare de situaţie după efectuarea autopsiei

Mile Povan , un tânăr cântăreţ de muzică populară din Arad, a fost găsit fără suflare, marţi, în...

pe 29.02.2024 la 14:55
"Credeam că pică cerul pe mine". O decizie i-ar fi putut salva viaţa lui Mile Povan, interpretul mort la 31 de ani. Artistul ar fi luat pastile de slăbit

Un tânăr cântăreţ de muzică populară în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în propria...

pe 28.02.2024 la 19:35
Mile Povan lua suplimente de detoxifiere. Cântăreţul de 31 de ani a insistat să plece din spital, după ce a fost dus cu ambulanța pentru că se simțea rău

Un tânăr interpret de muzică populară a murit fulgerător la o zi după ce s-a externat la cerere din spital. Bărbatul...

pe 28.02.2024 la 14:20
Mile Povan, cântăreţ de muzică populară, găsit mort în locuinţa sa din Arad. Avea doar 31 de ani. "Astăzi sufletul îmi este în lacrimi"

Doliu în lumea muzicii populare româneşti. Artistul Mile Povan a fost găsit mort în propria sa casă din Arad....

pe 27.02.2024 la 22:29
Fetele violate de tată, pastor în Arad, traumatizate pe viaţă. Adolescenta de 14 ani a vrut să se sinucidă

Caz cutremurător în Arad! Un pastor şi-a abuzat sexual cele trei fiice timp de 16 ani. Una dintre ele a rămas chiar...

pe 26.02.2024 la 19:43
Un pastor din Arad și-ar fi violat cele trei fiice timp de 17 ani. Una dintre ele ar fi rămas însărcinată la 14 ani, însă tatăl ar fi pus-o să avorteze

 În comunitate, predicator model, în viaţa privată, un tată monstru. Un bărbat din Arad a fost reţinut după...

pe 26.02.2024 la 13:40
Cetatea medievală care atrage turiști din toată lumea deși stă să se prăbușească. Fortificația a devenit subiect de dispută politică

Un zid de 15 metri al cetăţii Şoimoş, din judeţul Arad, s-a prăbuşit. De peste 50 de ani, fortificaţia nu a fost...

pe 21.02.2024 la 08:41
Autoritățile din Arad au împușcat 150 de vulpi pentru "testarea eficienţei vaccinului antirabic". Numărul animalelor împușcate, tot mai ridicat
Evenimente

Autoritățile din Arad au împușcat 150 de vulpi pentru "testarea eficienţei vaccinului antirabic". Numărul animalelor împușcate, în creștere alarmantă

Autorităţile din Arad încheie o campanie de "recoltare" prin împuşcare a 150 de vulpi pentru testarea...

pe 19.02.2024 la 11:26
Investiţia care atrage un număr record de vizitatori, la Arad. Costul biletului de intrare este între 1 şi 11 lei

Muzeul de Ştiinţe ale Naturii din Arad ţine pasul cu tehnologia. Cu ajutorul unui cod QR, vizitatorii pot da viaţă unor specii...

pe 18.02.2024 la 11:29
Poliţistul local din Arad care a torturat până la moarte un tânăr de 32 de ani a fost eliberat. Vişinel a îndurat două ore de bătăi

Decizie controversată a magistraţilor Curţii de Apel Timişoara. Ei au decis să-l elibereze sub control judiciar pe poliţistul...

pe 16.02.2024 la 14:34
Cinci poliţişti din Arad, judecaţi pentru luare de mită la examenul auto. Banii erau ascunşi în portiere. Cum erau pedepsiţi candidaţii care nu dădeau şpagă

Cinci poliţişti de la Serviciul Permise şi Înmatriculări Arad sunt trimişi în judecată, după ce ar fi primit...

pe 15.02.2024 la 13:54
Panică în Arad, după ce un tânăr de 20 de ani s-a plimbat cu un pistol de jucărie prin centrul orașului. Crezând că e real, oamenii au sunat la 112
Evenimente

Panică în Arad, după ce un tânăr de 21 de ani s-a plimbat cu un pistol de jucărie prin centrul orașului. Crezând că e real, oamenii au sunat la 112

Un tânăr de 21 de ani a provocat panică în centrul oraşului Arad, după ce a fost văzut...

pe 15.02.2024 la 12:15
Momentul în care un hoţ dă spargerea într-un cartier de lux din Arad: "Cu căciulă pe cap, mascat, a escaladat gardul"

Sub teroarea hoţilor. Aşa trăiesc locuitorii unui cartier de lux din Arad după ce maşinile şi locuinţele le-au fost sparte....

pe 12.02.2024 la 19:05
Un întreg cartier de vile din Arad, terorizat de hoţi. Camerele video i-au filmat în timp ce sar gardurile şi intră în curţile oamenilor

Locuitorii unui cartier de vile din Arad trăiesc în teroare, din cauza hoţilor. Deşi zona este împânzită de...

pe 12.02.2024 la 14:44
Un hotel din România va fi demolat, după ce iniţial fusese scos la licitaţie cu un milion de euro. Ce se va construi în locul său

Un hotel din Sfântu Gheorghe va fi demolat la cererea primarului Antal Arpad. Clădirea fusese cumpărată de primăria din...

pe 09.02.2024 la 16:14
Doi polițiști arădeni au bătut cu bestialitate un bărbat și l-au băgat în spital. Scandalul a izbucnit într-un restaurant

Doi poliţişti arădeni sunt cercetaţi de procurori după ce au bătut cu bestialitate un bărbat. Atenție, informaţii cu...

pe 07.02.2024 la 08:24
Tânăr din Arad, reţinut după ce a lovit cu sălbăticie cu parul în cap un bărbat

Un tânăr de 23 de ani, din Arad, a fost reţinut de poliţişti după ce a lovit cu sălbăticie, cu parul în cap...

pe 05.02.2024 la 15:27
ULTIMELE ȘTIRI Vezi ultimele stiri