Video Maia Morgenstern, actriță: “În pandemie, am făcut cea mai grea mișcare – ridicatul de pe canapea”

La un interviu cu Maia Mogenstern te duci cu presentimentul că ceva măreț e pe cale să se întâmple. Și se întâmplă. O actriță devenită deja simbol prin rolurile de teatru și film, este mereu în rolul uman și grandios al artistului. Rolurile din filmele „Balanța” și „Cel mai iubit dintre pământeni” ocupă un loc aparte în inimile românilor. La fel și cele din sutele de piese de teatru. Maia Morgenstern a devenit cunoscută în toată lumea o dată cu rolul Fecioarei Maria în pelicula „Patimile lui Hristos”, în regia lui Mel Gibson.

O pauză ca o lungă pregătire pentru marea premieră

Despre Maia Morgenstern, alți colegi de breaslă spun cu admirație că e atât de fericită să joace pe o scenă încât nu-i pasă dacă e frig, dacă plouă, dacă orice. Bucuria de a fi în fața publicului acoperă orice neajuns. Iar pentru un astfel de artist, obișnuit să se dăruiască la fiecare reprezentație, perioada pandemiei a fost ca o amputare sufletească. „Am depus mult efort, și cât am putut eu de înțelept, să păstrez o stare de echilibru, să nu mă las contaminată de lehamite, de disperare. Am făcut fitness sau cum vreți să le spuneți la exerciții, concretizate, canalizate exact și fix în curățenia casei și frecatul podelelor cu minuțiozitate”.

Fiecare zi din ultimele luni a devenit o căutare conștientă a unui motiv de bine: ceaiul cald neîndulcit, cafeaua, apa cu lămâie, orice ritual. „Am făcut cea mai grea mișcare, cel mai greu exercițiu de mișcare de pe lumea asta: ridicatul de pe canapea. Ridicatul de pe canapea poate să fie cea mai teribilă dovadă de curaj, de determinare, cea mai grea mișcare.”. Orice, numai să nu simtă că pierde timpul. S-a pregătit ca înaintea unei premiere: pregătire vocală, corporală, mișcare. „Mâine, poimâine, vine cineva și spune: băi, o știi pe aia cu Shakespeare, o știi pe aia cu Cehov, o știi pe aia cu Caragiale? Da, o știu. Da, o știu, da, o știu. M-am pregătit.”

O relaxare a restricțiilor pe timp de vară și posibilitatea de a apărea în fața sectatorilor, fie și în aer liber, a fost o supapă neprețuită. N-a scăpat nicio ocazie să se încarce pentru greul ce urma să vină. „Eram prin toți boscheții, toți copacii, spânzurată pe oriunde era permis să se joace. S-a îngăduit acolo! La muzeu, acolo la muzeu! Târâș, pe jos, pe asfalt, oriunde se poate! Și publicul ne-a însoțit, a venit. Oamenii s-au supus tuturor rigorilor, normelor, regulilor.”

Ar juca oricum, oriunde, oricând

Nu era simplu, dar nu era timp de alte drame. Juca. “Țin minte că era pe timp de vară și colegii de la tehnic pregăteau setul, scena. Începeau de la 2 ziua, când era vipia-vipiei, să fie totul gata până jucam noi la 9. Să fie seară, dar nici prea întuneric să nu fie. Dar era plin de țânțari. Drama, finalul și o dată auzeai: zzzzz! pe la picioare. Sau începea ploaia. Când începe ploaia, gata, stop! Acasă, că n-avem aparatură din aia să reziste la ploaie. Hai, aplauze! Să nu se prăjească dispozitivele. Mulțumim, v-a plăcut? Da! Acasă.”

Au fost gesturi de umanitate și respect față de artă care i-au dat speranță în omenire. Cum ar fi românii dornici de teatru, stabiliți în alte țări, care-și luau bilet la reprezentații, deși știau că n-au cum să ajungă. Singura lor condiție a fost să li se pună numele pe scaune. Să se știe că au fost acolo. Au fost acolo și s-a jucat pentru ei, îi asigură Maia Morgenstern.

Jocul de pe scenă, înlocuit de joaca pe calculator

Un lucru bun al ultimelor luni a fost că a stat mai mult cu copiii. Și a învățat de la ei răbdarea și câteva detalii tehnice. „Și-aici a fost și ușor și greu. Copiii mei nu sunt copii așa de mici. Copiilor mei le-au lipsit activitățile, le-au lipsit școlile și-atuncea nu a fost o mare fericire. Am încercat să fiu alături, să fiu un sprijin, să știu, să înțeleg să pot să zic, ok, ok, e în regulă. Îmi predau ambițiile. Cea mai mare victorie a fost că am scos din vocabular 'Ți-am spus eu'."

Apoi a intrat în lumea virtuală și a învățat să lucreze pe calculator. „Împreună cu copiii mei, cu fiica mea cea mijlocie, am avut o epifanie cu privire la răbdarea aproape dumnezeiască a unui copil, a unui adolescent de a mă învăța încă o dată, și încă o dată. „Save", „meive”, "teiv", că le pierzi. Nu înțelegeam nimic.”

Maia Morgenstern și-a hrănit talentul și speranța în fiecare zi. Nu degeaba numele ei înseamnă „luceafăr de dimineață” în limba germană, semn al unui nou început. Iar și iar. Dincolo de nenorocire, de gri și moarte, întrevede ceva firav și luminos. „Nu-mi plac finalurile, dar fericite să fie."

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰