Antena Meniu Search
x

Schimbări la examenul pentru permisul auto. Proba practică ar putea fi susținută și cu examinatori autorizați

Proba practică a examenului pentru obținerea permisului auto ar putea fi susținută și cu examinatori autorizați, nu doar cu ofițeri și agenți de poliție. Propunerea este prevăzută într-un proiect de lege inițiat de UDMR. Demersul parlamentarilor maghiari ar putea crea chiar și o nouă profesie: cea de examinator auto. DRPCIV nu poate efectua examenele în ritmul necesar din cauza lipsei de personal, afirmă deputatul Benedek Zakariás.

Veronica Micu
de Veronica Micu

la 05.10.2022, 19:25

Mașină în care se susține examenul auro
Schimbări la examenul pentru permisul auto. Proba practică ar putea fi susținută și cu examinatori autorizați - Arhiva / imagine ilustrativă

Proiectul de lege depus miercuri de UDMR definește, în principal, profesia de examinator autorizat, aceasta putând fi exercitată, pe lângă ofițeri și agenți de poliție, de către orice persoană care obține o autorizație în domeniul respectiv. „Prezentul proiect de lege a fost necesar deoarece Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) nu poate efectua examenele în ritmul necesar din cauza lipsei de personal, iar, astfel, candidații trebuie să aștepte luni de zile pentru a obține o programare la proba practică, necesară pentru obținerea permisului de conducere. Inițiativa noastră are ca scop transparentizarea actualului sistem de reglementare și facilitarea procedurilor administrative pentru obținerea permisului de conducere”, afirmă inițiatorul proiectului, Benedek Zakariás, vicelider al grupului parlamentar UDMR din Camera Deputaților. 

Condiții pentru obținerea autorizației de examinator auto

Conform proiectului de lege, Autoritatea Rutieră Română (ARR), organ tehnic al Ministerului Transporturilor, ar fi responsabilă pentru examinarea candidaților. Pentru a obține o autorizație de examinator, persoana respectivă trebuie să dețină permis de conducere pentru categoria B de cel puțin trei ani, să nu fi avut permisul de conducere anulat sau suspendată exercitarea dreptului de conducere a autovehiculelor în ultimii trei ani. O altă condiție este să nu desfășoare activități în cadrul unei școli de conducători auto și trebuie să urmeze cursul de formare inițială. 

„Pentru a obține autorizație de examinator pentru categoriile C sau D, pe lângă condițiile de mai sus, persoana trebuie să aibă cel puțin 5 ani experiență în categoria de vehicule pentru care solicită atestarea sau să promoveze testul de evaluare teoretică și practică. Prin această modificare eliminăm posibilitatea ca un agent de poliție, după trei ani de experiență în domeniu, să examineze pentru orice categorie de autovehicule, așa cum este în prezent”, adaugă Benedek Zakariás, potrivit Mediafax

Pe acelaşi subiect

Instructorul ar putea fi obligat să asiste candidatul în timpul examenului auto

Viceliderul UDMR a precizat că Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor va rămâne, în continuare, autoritatea competentă de testare pentru proba teoretică, de emitere a permiselor de conducere și de evidență a acestora, în timp ce Autoritatea Rutieră Română va fi desemnată doar pentru desfășurarea probei practice și autorizarea examinatorilor. Propunerea legislativă elaborată de grupul parlamentar maghiar conține, de asemenea, o serie de prevederi benefice în ceea ce privește procedurile administrative pentru obținerea permisului de conducere: nu ar fi obligatorie efectuarea ambelor probe în aceeași localitate, în sensul în care candidații, în funcție de reședința lor, de localitatea unde sunt angajați sau studiază, își vor putea alege un centru de examinare diferit pentru susținerea probei. Totodată, la proba practică, instructorul ar fi obligat să fie prezent în autovehicul, să asiste candidatul pentru a supraveghea desfășurarea examenului. 

Dacă inițiativa legislativă elaborată de UDMR va fi adoptată în Parlament, aceasta va intra în vigoare începând cu anul 2024.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca marile magazine să fie închise în weekend?

Observator » Stiri Auto » Schimbări la examenul pentru permisul auto. Proba practică ar putea fi susținută și cu examinatori autorizați