Antena Meniu Search
x

Video Apartamentele de 90.000 de euro pentru care românii au stat în 2022 la cozi mari, cu noaptea în cap. Cât valorează acum

Garsoniera, business profitabil în marile oraşe. Sunt vânate chiar din stadiul de proiect studiouri de nici 40 de metri pătraţi si mulţi români trăiesc lejer din chirii şi tranzacţii cu astfel de locuinţe. Iată sfaturile celor care spun că sunt mai aproape de independenţa financiară şi o bătrâneţe liniştită. 

Greta Neagu
de Greta Neagu

la 22.03.2023, 21:16

Vezi și

Cristian a intrat în domeniul imobiliarelor în 2009 şi, de atunci, cumpără şi închiriază proprietăţi pe bandă rulantă. 

Cristian Istrătescu, investitor: De teamă că o să ajung la pensie, văzându-i pe bunicii şi părinţii mei că nu se ajung cu banii şi am zis ok, e cazul să fac ceva. Mi-am propus să iau trei garsoniere prin credit, în decursul a zece ani de zile. Am zis că dacă iau câte una la trei ani asta înseamnă doar să strâng avansul pentru acea proprietate.

A ajuns la un portofoliu vast de locuinţe care se achită, deja, una pe alta. Şi oferă consultanţă celor care vor să meargă pe acest drum. 

Sfaturi pentru românii care vor să investească în imobiliare

Pe acelaşi subiect

Cristian Istrătescu, investitor: La început, pentru că o să avem rată, diferenţa dintre chirie şi rată poate să ajungă undeva între 50 şi 100 de euro. Adică să plătim o rată de 1000 de lei, să avem o chirie de 1.500 de lei. 

În mai, anul trecut, zeci de persoane s-au aşezat la coadă cu noaptea-n cap, la deschiderea unui complex din Capitală, ca să cumpere garsoniere şi apartamente de două camere cu discount-uri frumoase. Acum preţurile sunt mai mari cu peste 10 la sută. 

Greta Neagu, reporter Observator: Un astfel de apartament de două camere situat în zona Lujerului costă la gri undeva la 90-95.000 de euro. Cu finisaje ar ajunge la 100.000 de euro, iar dacă ar fi să îl mobilăm ne-ar mai costa încă 12.000 de euro. La închiriere am obţine pe lună 500-600 de euro, iar la revânzare un profit de 7.000 de euro. 

Alexadru Adam, agent imobiliar: Este un business preferat de români. Este predictibil, este sigur. Clientela este mixtă. Avem studenţi, avem corporatişti, avem medici rezidenţi dacă sunt spitale în zonă. 

În cât timp se amortizează investiția într-o garsonieră

Dacă investiţia într-un apartament de două camere se amortizează în 13 ani şi jumătate, cea într-o garsonieră se amortiează mai repede cu un an, arată calculele. 

Greta Neagu, reporter Observator: În medie, o garsonieră la gri se vinde cu 60-65.000 de euro. Cu finisaje ajunge la 70.000 de euro, iar mobilatul este mai ieftin faţă de un apartament. Poate fi făcut şi cu 7.000 de euro. La revânzare, câştigurile nu sunt foarte mari, însă chiria ajunge la 400 de euro pe lună. 

Toma Filipovici, specialist în imobiliare: Dacă vorbim de piaţa imobilelor vechi, chiar şi acolo o garsonieră se poate vinde în mai puţin de 30 de zile. Se închiriază repede. Sunt costuri mult mai mici de întreţinere. De multe ori se achiziţionează chiar şi pachete. 

Nu-i de mirare că imobiliarele au devenit un microb pentru unii. 

Cristian Istrătescu, investitor: Mă voi opri, probabil, din cumpărat atunci când o să mă retrag undeva pe o plajă, pe o insulă sau cel puţin când o să simt că am acumulat suficient. 

Mai bine de două treimi din investitorii din Capitală cumpără garsoniere. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Reuşiţi să ţineţi cel mai aspru şi mai lung post din an, care a început astăzi?

Observator » Stiri economice » Apartamentele de 90.000 de euro pentru care românii au stat în 2022 la cozi mari, cu noaptea în cap. Cât valorează acum