Antena Meniu Search
x

Cum s-a îmbrăcat Carmen Iohannis pentru funeraliile Reginei Elisabeta a II-a

Prima Doamnă a României, Carmen Iohannis, a participat alături de soţul său, Preşedintele României - Klaus Iohannis, la dineul organizat la Palatul Buckingham pentru funeraliile Reginei Elisabeta a II-a.

de Redactia Observator

la 19.09.2022, 15:50

Prima Doamnă a României, Carmen Iohannis, a ales pentru această ceremonie o rochie neagră, simplă, cu mâneci trei sferturi şi lungime peste genunchi, creaţie aparţinând designerului român Andreea Tincu. 

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, în cartea de condoleanţe deschisă în memoria Reginei Elisabeta a II-a la reşedinţa ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România.

Ambasada Marii Britanii din Bucureşti a deschis de asemenea o Carte de condoleanţe online la adresa www.royal.uk, dar şi în format fizic la reşedinţa din Strada Armindenului din Bucureşti, în urma morţii Reginei Elisabeta a II-a.

Funeraliile Reginei Elisabeta a II-a 

Pe acelaşi subiect

Această zi va fi sărbătoare legală în Marea Britanie, după cum a autorizat noul monarh, Charles al III-lea, într-unul dintre primele sale ordine.

La funeralii sunt prezenţi, printre alţii, preşedintele american Joe Biden, preşedintele francez Emmanuel Macron, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von. der Leyen şi preşedintele Consiliului European Charles Michel, precum şi preşedintele României, Klaus Iohannis, Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei şi Principele Consort Radu, împreună cu Principesa Elena şi soţul său, Alexander Nixon.

La sfârşitul slujbei se păstrează două minute de reculegere la nivel naţional, apoi se intonează imnul naţional "God Save the King". Urmează o procesiune în centrul Londrei, de unde sicriul este dus la Castelul Windsor, unde Elisabeta a II-a va fi înmormântată, în cadrul unei ceremonii private, în capela Regele George al VI-lea, alături de soţul său, ducele de Edinburgh, care a murit anul trecut.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Evenimente » Cum s-a îmbrăcat Carmen Iohannis pentru funeraliile Reginei Elisabeta a II-a