Antena Meniu Search
x

Lira sterlină continuă prăbușirea față de dolar. Problemele de pe piața britanică s-au propagat la nivel mondial

Lira sterlină și euro au scăzut joi, iar dolarul american a recuperat o scădere recentă, asta după ce Banca Angliei și-a încetat operațiunile pe piața de obligațiuni. Analiștii cred că ultimele evoluții au fost alimentate și de deciziile investitorilor care așteptau să afle rata inflației din Germania, cea mai mare economie a comunității europene, notează Reuters.

de Redactia Observator

la 29.09.2022, 12:00

Lira sterlină, o nouă depreciere în fața dolarului american - Profimedia

Miercrui, lira sterlină s-a apreciat cel mai mult de la mijlocul lunii iunie, după ce Banca Angliei a anunțat un plan de cumpărare de obligațiuni de urgență pentru a sprijini o piață care a fost în cădere liberă odată cu moneda sa. În fața îndoielilor legate de managementul economic al Marii Britanii și perspectivele de creștere globală, lira sterlină a scăzut joi cu 1%, ajungând la 1,0776 dolari, asta în timp ce euro a coborât la 0,9642 dolari.  Scăderea lirei s-a produs și după ce premierul Liz Truss și-a apărat planul economic de reducere masivă a taxelor. 

Problemele de pe piața britanică s-au propagat la nivel mondial

Amploarea şi viteza vânzărilor de active britanice au zguduit pieţele mondiale, provocând îngrijorare cu privire la contagiune, în condiţiile în care haosul într-o economie dezvoltată majoră se adaugă neliniştii generate de creşterile bruşte ale ratelor dobânzilor, în Statele Unite şi în alte părţi ale lumii, transmite Reuters.

În urma prezentării, vineri, a unui mini buget al Marii Britanii, care a semnalat reduceri de impozite nefinanţate în valoare de 45 de miliarde de lire sterline, lira sterlină a scăzut la un minim record, în timp ce preţurile obligaţiunilor britanice au scăzut puternic.

Pe acelaşi subiect

Semnele perturbărilor au fost evidente miercuri, înainte ca Banca Angliei (BoE) să intervină pentru a calma pieţele, deja tulburate de un şoc al preţurilor energiei care a alimentat inflaţia şi de aprecierea dolarului, care creează factori economici negativi la nivel global şi care a determinat o intervenţie rară a Băncii Japoniei pe pieţele valutare chiar săptămâna trecută.

"Este ca şi cum ai avea un castel de nisip din care bucăţi mai mici şi mai mari încep să cadă toate împreună", a spus Olivier Marciot, director de investiţii pentru mai multe active şi gestionarea averii la Unigestion, referindu-se la contribuţia Marii Britanii la stresul global. "Cred că Regatul Unit este una dintre acele piese... Doar adaugă durere, adaugă stres", a explicat acesta.

Experții sunt îngrijorați de situația din Marea Britanie

Preocuparea cu privire la noua politică economică a Marii Britanii s-a adăugat la volatilitatea deja crescută, cu o scădere a preţurilor obligaţiunilor britanice care se răspândeşte chiar şi la titlurile de Trezorerie americane sigure şi la obligaţiunile germane de top.

În mod clar, creşte neliniştea globală cu privire la contagiunea din Marea Britanie. Preşedintele Rezervei Federale (Fed) din Atlanta, Raphael Bostic, a avertizat luni că evenimentele din Regatul Unit ar putea duce la un stres economic mai mare în Europa şi Statele Unite, în timp ce Fondul Monetar Internaţional a analizat marţi noile planuri financiare britanice.

Secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, a declarat marţi că Statele Unite monitorizează evoluţiile din Marea Britanie, a relatat Financial Times."Vor fi impacturi, vor exista corelaţii... o oarecare volatilitate a pieţei şi apoi cum se reflectă în imaginea creşterii globale. SUA este o economie în mare parte protejată... suntem mult mai izolaţi de o mulţime de presiuni globale, dar acestea fiind spuse, nu suntem complet imuni de ceea ce se întâmplă în Europa, China şi Marea Britanie", a spus Paul Malloy, director la Vanguard.

Directorul de investiţii al PIMCO, Dan Ivascyn, a declarat că, deşi crede că evoluţiile din Marea Britanie nu reprezintă riscuri sistemice semnificative, acestea au amplificat volatilitatea pe pieţele deja instabile. Pe măsură ce randamentele obligaţiunilor Marii Britanii au crescut cu 1 punct procentual în decursul a două zile, până la maxime multianuale, randamentele Trezoreriei SUA pe 10 ani şi obligaţiunile germane au crescut la rândul lor.

Liz Truss își susține, în continuare, planurile de redresare economică

Premierul britanic Liz Truss a apărat joi reducerile de impozit masive "controversate şi dificile" decise de guvernul său pentru a susţine economia şi care au adus Regatul Unit în pragul unei crize financiare, informează AFP.

"Trebuie să întreprindem o acţiune hotărâtă pentru a-i ajuta pe oameni iarna aceasta şi iarna următoare (...). Trebuie să luăm măsuri urgente pentru a face să crească economia noastră, a face Regatul Unit să avanseze şi de asemenea pentru a face faţă inflaţiei", a declarat Lizz Truss pentru BBC.

"Aceasta presupune luarea unor decizii dificile şi controversate, însă eu sunt gata să o fac în calitate de prim-ministru", a adăugat ea, în primul său interviu de după prezentarea, vinerea trecută, a unor măsuri de susţinere a economiei şi de reducere a impozitelor, măsuri foarte costisitoare.

Aceste măsuri, evaluate de economişti la o sumă totală de 100-200 de miliarde de lire sterline, dar ale căror finanţare şi impact rămân neclare şi neevaluate în cifre de guvern, au stârnit agitaţie pe pieţe şi au determinat un avertisment excepţional din partea Fondului Monetar Internaţional (FMI), care i-a cerut Londrei o rectificare.

Semn al neîncrederii investitorilor în activele britanice, lira sterlină a scăzut luni la cel mai redus nivel din istoria sa, la 1,0350 pentru un dolar, şi de atunci a crescut foarte puţin. Lira a început să scadă faţă de dolari joi, la o zi după o intervenţie directă a Băncii Angliei pe piaţa datoriilor în faţa "riscurilor reale pentru stabilitatea financiară".

"Trebuie să fac ceea ce cred că este corect pentru ţară şi care va ajuta ţara noastră să avanseze", a spus Liz Truss. "Desigur, sunt mulţi oameni cu opinii diferite. Însă eu cred că nimeni nu contestă faptul că noi trebuia să luăm măsuri pentru a face faţă unei situaţii economice foarte, foarte dificile", a adăugat premierul conservator, aflat de vineri sub focul criticilor.

"Aceasta va permite menţinerea economiei noastre într-o perioadă foarte dificilă pentru lume. Nu doar Marea Britanie se confruntă cu dificultăţi. Aceasta este o problemă mondială", a afirmat Liz Truss. Cauza acestei situaţii o constituie războiul din Ucraina, care a făcut să sară în aer preţurile la energie şi a provocat o creştere accentuată a inflaţiei, a subliniat ea. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri economice » Lira sterlină continuă prăbușirea față de dolar. Problemele de pe piața britanică s-au propagat la nivel mondial