Meniu
Search
x

Un profesor a făcut 5.000 de euro pe lună din meditaţii şi a declarat venitul la ANAF. "Intrăm în normalitate"

Şeful ANAF a anunţat că în luna iulie au fost descoperite 21,4 milioane de lei reprezentând diferenţe între veniturile declarate şi cele estimate, precizând că cea mai mare diferenţă a fost găsită la un contribuabil din Iaşi, în valoare de 11,7 milioane de lei. Lucian Heiuș a mai a declarat că nu și-a propus ca inspectorii să controleze profesorii care dau meditații, dar a prezentat exemplul a doi profesori care au declarat venituri de 60.000 de euro și 50.000 de lei și au plătit taxe. 

De Redactia Observator la 09.08.2022, 10:54

Heiuş a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că impozitul calculat la suma de 21,4 milioane de lei este de aproape 6 milioane de lei.  “În luna iulie s-au descoperit 21,4 milioane lei, diferenţe între veniturile declarate şi veniturile estimate de noi. Creanţele fiscale aferente, respectiv impozitele calculate pe această sumă, au fost de 5,9 milioane de lei. Cea mai mare diferenţă a fost găsită la un contribuabil din judeţul Iaşi, de 11,7 milioane de lei. Creanţa stabilită, respectiv impozitul pe care ar trebui să îl plătească, este în valoare de 3,5 milioane de lei.

Cea mai mare diferenţă, găsită la un contribuabil din Iaşi: 11,7 milioane de lei

”În Bucureşti, la un contribuabil, diferenţa a fost de 3,5 milioane de lei, creanţă stabilită a fost de un milion de lei, iar în Buzău, la un alt contribuabil, diferenţa a fost de 3,2 milioane de lei, creanţa stabilită a fost de 0,8 milioane de lei. V-am dat trei cele mai mari diferenţe şi impozite stabilite pe care le au descoperit colegii mei în luna iulie. Deci practic, în această activitate, în luna iulie, 5,9 milioane de lei au fost identificaţi şi urmează să fie achitaţi sau recuperaţi către bugetul de stat”, a declarat Lucian Heiuş.

Șeful ANAF: Un profesor a declarat venituri undeva în jur de 60.000 de euro. Nu am spus niciodată că fac controale la profesorii care dau meditații

Pe acelaşi subiect

”Nu am spus niciodată că fac controale la profesorii care dau meditații și nici nu am făcut controale la profesorii care fac meditații. În schimb, sunt profesori care, așa cum am încercat noi să facem o campanie de informare și de educare, a fost chiar un proiect pe fonduri europene care a început la sfârșitul anului 2020 și s-a încheiat în mai 2022 pentru mai multe profesii, nu numai pentru profesori”, a declarat Lucian Heiuș.

”Au fost situații în care într-adevăr profesorii care dau meditații s-au autorizat, au declarat. A apărut și în presă. În vestul țării, la Arad, un profesor a declarat venituri undeva în jur de 60.000 de euro și a plătit impozit pe ele. La Timișoara, un altul a declarat vreo 50.000 de lei și a plătit impozit pe ele. Lucrurile intră încet în normalitate.

Ceea ce ne dorim noi ca ANAF nu e să mergem să controlăm și să prindem pe cineva. Nu! Contribuabilii din România să aibă un comportament fiscal corect. Nu este pentru noi o prioritate de a controla și nu a fost niciodată”, a susținut Lucian Heiuș.

Lucian Heiuş: Încasările lunii iulie au fost de 37,14 miliarde de lei, în plus cu peste 6 miliarde de lei faţă de aceeaşi perioadă din 2021/ ANAF a dus rambursările de TVA la zero zile întârziere

“Încasările lunii iulie au fost în valoare de 37,14 miliarde de lei, iar încasările lunii iulie 2021 au fost de 30,87 de miliarde de lei, deci practic un plus de încasări faţă de luna iulie 2021, de 6,27 miliarde de lei, iar TVA-ul restituit în luna iulie a fost în valoare de 3,6 miliarde de lei. Practic, astăzi ANAF-ul a dus rambursările de TVA la zero zile întârziere. Nu mai există nicio decizie de rambursare a TVA-ului care să nu fie rambursată. În data de 10 vom face selecţia naţională aşa cum ştiţi că este procedura pentru luna august şi vom face restituirea probabil în 29 august, pentru deciziile care apar în această perioadă”, a declarat Heiuş, luni, într-o conferinţă de presă. 

El a menţionat că în luna mai întârzierea la rambursarea TVA-ului era de două miliarde de lei. “A fost un efort foarte mare, dar am ţinut foarte mult ca sa ducem acest TVA la zero zile. Ştiţi că se poate rambursa la 30 sau la 45 de zile, cum prevede legea. În luna mai aveam o întârziere de două miliarde de lei. Un efort al colegilor mei de la ANAF şi le mulţumesc pe această cale. Am reuşit să aducem această activitate de rambursare a TVA-ului la zero zile întârziere. Este normal ca statul să îşi facă şi datoria de a rambursa sumele pe care contribuabilii le au de primit de la bugetul de stat şi acesta va fi ritmul în care vom merge de acum încolo”, a mai transmis şeful ANAF.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Observator » Stiri economice » Un profesor a făcut 5.000 de euro pe lună din meditaţii şi a declarat venitul la ANAF. "Intrăm în normalitate"