Antena Meniu Search
x

Bogdan Ionel, criminalul Petronelei, fata ucisă şi abandonată într-o pădure din Botoşani, a fost condamnat definitiv

Bogdan Ionel, tânărul care în 25 aprilie 2018 a ucis-o cu 30 de lovituri de cuţit pe frumoasa Petronela Mihalachi, apoi a abandonat-o la marginea pădurii Pacea, a fost condamnat definitiv.

Veronica Micu
de Veronica Micu

la 05.12.2019, 10:44

Bogdan Ionel a fost condamnat la 9 ani de detenţie
Bogdan Ionel, criminalul Petronelei, fata ucisă şi abandonată într-o pădure din Botoşani, condamnat definitiv - Facebook

Bogdan Ionel, tânărul care în 25 aprilie 2018 a ucis-o cu 30 de lovituri de cuţit pe frumoasa Petronela Mihalachi, apoi a abandonat-o la marginea pădurii Pacea, a fost condamnat definitiv.

Botoşăneanul care la data faptei avea doar 17 ani a fost condamnat la o pedeapsă de nouă ani de detenţie într-un Centru de reeducare a minorilor din sistemul penitenciar.

Inițial, judecătorii de la Tribunalul Botoșani l-au condamnat pe acesta la 14 ani de detenție, însă magistraţii Curţii de Apel Suceava a redus pedeapsa cu cinci ani, pentru omor calificat.

Potrivit botosaninews.ro, în prezent, Ionel Bogdan se află în Centrul de detenţie pentru minori şi tineri de la Tichileşti – Brăila.

Petronela Mihalachi, înjunghiată cu 32 de lovituri de cuţit

Bogdan Ionel este acuzat că a ucis-o cu sânge rece pe Petronela Mihalachi pe 25 aprilie 2018, într-o pădure de la marginea municipiului Botoşani.

Procurorii spun că tânărul îşi luase la el un cuţit atunci când a mers în pădure, împreună cu Petronela Mihalachi, pentru o şedinţă foto.

Bogdan Ionel a atacat-o pe frumoasa Petronela Mihalachi, în vârstă de 18 ani, şi a înjunghiat-o de 32 de ori, potrivit raportului medico-legal.

Ulterior, criminalul a abandonat-o pe fată în pădure şi a fugit, fiind prins câteva zile mai târziu, atunci când a şi recunoscut fapta.

Petronela era din Ştefăneşti şi învăţa la Colegiul Economic Octav Onicescu din Botoşani.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Unde preferaţi să vă cazaţi în vacanţă, la hotel sau închiriaţi un apartament?

Observator » Evenimente » Bogdan Ionel, criminalul Petronelei, fata ucisă şi abandonată într-o pădure din Botoşani, a fost condamnat definitiv