Antena Meniu Search
x

Video Festivalul Nostalgia, seara a doua. De această dată, publicul a făcut spectacol: toate aleile au devenit ringuri de dans

Festivalul Nostalgia a continuat cu încă o seară incendiară în care distracția a fost pusă pe primul plan. De această dată, spectacolul a fost făcut și de public, nu doar de artiști. Într-un decor specific anilor 2000, tinerii au simțit cu adevărat sentimentul nostalgiei.

de Redactia Observator

la 26.06.2022, 08:46

Vezi și

Toate aleile din parcul Izvor au devenit ring de dans pentru tinerii care au venit să se distreze la festival. Mulţi dintre ei au încins hora. Nelipsite de la festival au fost şi jocurile de pe calculator. Tinerii s-au pus la câte un aparat şi s-au bucurat din nou de ele. Chiar şi jocurile de societate au atras câteva persoane care au vrut să-şi pună la încercare atenţia şi îndemânarea. O altă atracţie a serii a fost celebra Dacie românească amplasată în mijlocul parcului. Cei veniţi la festival s-au urcat la volanul maşinii şi şi-au făcut fotografii pentru reţelele sociale.

La festival au fost aduse şi telefone vechi pentru a le aduce aminte oamenilor cum era în perioada în care telefoanele nu aveau cameră de selfie. O sală de clasă amenajată în aer liber i-a adus din nou în bănci pe cei care la un moment dat au fost cu adevărat colegi. Iar nostalgia anilor de liceu şi-a spus cu adevărat cuvântul. Atmosfera incendiară a fost şi în cartierul HIP HOP, acolo unde Grasu XXL le-a făcut pe fete să-şi arate mişcările provocatoare.      

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Evenimente » Festivalul Nostalgia, seara a doua. De această dată, publicul a făcut spectacol: toate aleile au devenit ringuri de dans