Antena Meniu Search
x

Video Game, set şi meci pentru Australia în scandalul cu Novak Djokovic. Cel mai bun jucător de tenis al lumii, trimis acasă

Game, set şi meci pentru Australia în scandalul cu Novak Djokovic. Cel mai bun jucător de tenis al lumii a fost expulzat din ţară şi nu va putea juca la primul grand slam al anului, după ce autorităţile i-au anulat viza pentru a doua oară în 10 zile. Judecătorii au fost de acord cu ministrul Emigraţiei, care a considerat că sârbul nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a juca la Australian Open. 

de Redactia Observator

la 16.01.2022, 21:02

Vezi și

După 10 zile tensionate, în care a stat mai mult închis într-un hotel modest pentru refugiaţi, soarta celui mai bun jucător de tenis din lume a fost pecetluită de 3 judecători. Magistraţii au decis fără drept de apel să menţină anularea vizei, motivând că o excepţie în cazul numărului 1 mondial ar reprezenta un risc de neliniște publică. Şi asta pentru că, spun ei, sportivul a ajuns "un talisman al mișcării anti-vaccin". 

James Allsop, judecător: Cererea de modificare este respinsă, cu impunerea de cheltuieli de judecată, ce urmează să fie convenite.  

Este verdictul care l-a trimis pe Novak Djokovic acasă, fără posibilitatea de a-şi apăra titlul la Australian Open. La scurt timp, s-a îmbarcat în avionul care îl va aduce în Europa, sub supravegherea atentă a poliţiştilor australieni, care l-au escortat pe tot drumul spre aeroport. Înainte de a decola, le-a transmis un mesaj celor care i-au fost alături.       

Novak Djokovic: Sunt extrem de dezamăgit de decizia Curții, (...) ceea ce înseamnă că nu pot rămâne în Australia și nu pot participa la Australian Open. Îmi voi lua ceva timp pentru a mă odihni și a mă recupera, înainte de a face alte comentarii în afară de acestea.

Pe acelaşi subiect

Fanii lui Nole din toată lumea au fost revoltaţi. Câteva zeci de oameni au protestat în faţa tribunalului din Melbourne. În număr mai mare, susţinătorii săi au ieşit pe străzile din Belgrad. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Furios este şi Preşedintele Serbiei. Aleksandar Vučić spune că Djokovic este victima unei adevărate vânători de vrăjitoare.  

Aleksandar Vučić, preşedintele Serbiei: Nu Novak este cel umilit, autorităţile australiene s-au umilit pe ele prin această decizie. Timp de 10 zile l-au chinuit, aş putea spune chiar torturat. 

Oficialii de la Canberra se apără şi spun că decizia a fost luată din motive de sănătate şi siguranţă şi pentru interesul public, având în vedere că locuitorii Australiei au îndurat sute de zile de carantină dură. Sportivii prezenţi la Melbourne sunt şi ei dezamăgiţi de tot acest scandal. 

Emma Răducanu, jucătoare de tenis: Am impresia că situația aceasta a luat puțin din farmecul tenisului care se joacă în aceste luni în Australia. 

Pe lângă expulzare, sârbul riscă să nu mai aibă drept de intrare în Australia timp de 3 ani. Nole este şi bun de plată. Potrivit presei, va trebui să plătească nu mai puţin de 500.000 de dolari, cheltuieli de judecată.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Stiri externe » Game, set şi meci pentru Australia în scandalul cu Novak Djokovic. Cel mai bun jucător de tenis al lumii, trimis acasă