Antena Meniu Search
x

Incendiu în secția ATI a unui spital din Târgu Mureș. O priză a luat foc într-un salon cu șase pacienți

Un incendiu a izbucnit la o secție ATI a Spitalului Medicala III din Târgu Mureș, într-un salon cu șase pacienți. Incendiul ar fi pornit de la o priză defectă și a fost lichidat până la sosirea pompierilor. 

Ana Maria Ghiarasim
de Ana Maria Ghiarasim

la 04.12.2020, 19:56

Vezi și
  • Incendiul a pornit de la o priză defectă.
  • Șase pacienți Covid-19 se aflau în salonul ATI afectat de incendiu.

Pompierii din Mureș au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu la o priză în incinta Medicalei III, secția ATI, de pe strada Gheorghe Marinescu (din spatele Casei Tineretului).

Incendiul a fost lichidat de către personalul propriu până la sosirea forțelor de intervenție.

Pompierii militari care au ajuns la fața locului au executat o misiune de recunoaștere, a transmis ISU Mureș.

Din primele informaţii, incendiul ar fi fost provocat de un scurtcircuit la o priză. Managerul unităţii medicale pune totul pe seama suprasolicitării prizelor. Mai ales că şi clădirile sunt vechi şi, fiind iarnă, consumul e mult mai mare.

Pacienții internați pe secție erau bolnavi Covid

Incendiul a izbucnit intr-un salon în care se aflau 6 pacienți. Doar pacientul care era în apropierea prizei a trebuit să fie mutat. Nu sunt alte probleme.

Pe 14 noiembrie, un incendiu a izbucnit la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț, provocând o tragedie. Pacienții internați pe secție erau bolnavi cu Covid-19.

Zece pacienți au muri în acea noapte, iar șase răniți au fost transferați la Iași. Medicul care era de gardă, și care a suferit arsuri pe 40% din suprafața corpului, după ce a încercat să salveze pacienți, a fost transferat la un spital din Belgia.

Dintre pacienții transferați la Iași, unul singur a supraviețuit. Bărbatul de 68 de ani nu doar că nu se mai află la ATI, dar mănâncă singur, se ridică din pat şi comunică cu personalul medical. Starea lui evoluează spre bine, anunțau medicii, în urmă cu câteva zile.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să vă plătiţi vacanţa şi să fie anulată în ultima clipă?

Observator » Evenimente » Incendiu în secția ATI a unui spital din Târgu Mureș. O priză a luat foc într-un salon cu șase pacienți