Antena Meniu Search
x

Medicii legiști au aflat cum a murit băieţelul dispărut la Pecineaga

Băiețelul de 8 ani dispărut la Pecineaga a murit înecat în bazinul de colectare al unei ferme de porci, au aflat medicii legiști, în urma autopsiei.

Daniel Murărescu
de Daniel Murărescu

la 08.11.2019, 18:35

Băiețel găsit mort la Pecineaga
Mama lui Iulian Alexandru Biţica, băieţelului dispărut la Pecineaga, devastată de durere - Poliția Română / Adevarul.ro

Băiețelul de 8 ani dispărut la Pecineaga a murit înecat în bazinul de colectare al unei ferme de porci, au aflat medicii legiști, în urma autopsiei. Cel mai probabil, copilul a alunecat din greșeală după ce și-ar fi dat rolele jos din picioare.

Necropsia efectuată de specialiști a arătat faptul că Iulian Alexandru Biţică, băieţelul de 8 ani dispărut în urmă cu şase zile din Pecineaga, a murit înecat, au anunțat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al judeţului Constanţa. Trupul nu prezenta urme de violență.

Oamenii legii au explicat că, la doar două ore după ce au fost sesizaţi cu privire la dispariție, copilul a fost identificat pe camerele video în zona unui podeţ.

De asemenea, anchetatorii au audiat zeci de persoane care ar fi putut avea legătură cu băiatul, inclusiv cu detectorul de minciuni, au fost verificate 20 de autoturisme, iar în urma căutărilor cu trei câini de urmă poliţiştii au fost duşi în zona bazinelor respective.

Anchetatorii au stabilit, în urma cercetărilor, că băiețelul de 8 ani a plecat cu rolele de acasă şi a parcurs peste un kilometru cu acestea până când a ajuns în zona celor două bazine, după care a abandonat rolele respective şi a rămas în şosete. Cel mai probabil, Iulian Alexandru Bițică a alunecat în bazinul respectiv. 

Operațiune complexă de căutare, la Pecineaga

Timp de mai multe zile, pompierii au lucrat cu mai multe motopompe pentru golirea bazinelor respective. Din primul bazin, acolo unde a fost descoperit trupul băiatului, a fost scos tot lichidul şi a rămas doar mâlul, vizibilitatea fiind zero.

Anchetatorii aveau în vedere aducerea unei pompe submersibile în cursul zilei de vineri pentru a continua verificările în bazinul respectiv, însă nu a mai fost nevoie.

Băiatul de opt ani din Pecineaga, dispărut la sfârşitul săptămânii trecute, din faţa casei, zăcea fără suflare într-un bazin de colectare al unor ferme de porci din zona respectivă.

 Bunica lui Iulian, devastată de durere: "Cineva l-a dus acolo"

Bunica băieţelului a declarat pentru Observator că acele bazine ar fi trebuit împrejmuite, ca să se evite o asemenea nenorocire. În plus, femeia crede că nepoţelul ei a fost dus acolo de copii mai mari, pentru că Iulian "nu pleca departe, pentru că nu cunoaşte satul".

"La televizor am văzut...în rest, nu ştiu nimic. În seara în care a dispărut, am căutat peste tot. Cred că acele bazine ar fi trebuit împrejmuite. Acum, degeaba vor închide. Dar eu cred că cineva l-a dus acolo. Copii mai mari, aşa cred eu. Singur nu avea cum să ajungă acolo, pentru că el nu pleca departe, pentru că nu cunoaşte satul. Avea role şi mai avea o bicicletă. În ziua aceea, era cu rolele...", ne-a declarat bunica micuţului.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Evenimente » Medicii legiști au aflat cum a murit băieţelul dispărut la Pecineaga