O mamă din București și-a dat propria fiică, care nu respecta izolarea, pe mâna Poliției

De Cristian Ionescu.
Publicat: 19.03.2020, 16:30.
Actualizat: 19.03.2020, 16:33

O femeie din București a considerat că este necesar să alerteze Poliția, după ce fiica sa, dar și iubitul acesteia, nu ar fi respectat obligația de izolare la domciliu, având în vedere că cei doi se întorseseră din Franța.

Doi polițiști ies din mașină

Fiică reclamată la Poliție de propria mamă pentru că nu respectă izolarea

Observator.tv

O femeie din București a considerat că este necesar să alerteze Poliția, după ce fiica sa, dar și iubitul acesteia, nu ar fi respectat obligația de izolare la domiciliu, având în vedere că cei doi se întorseseră din Franța.

Astfel, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 2 București, a fost deschis un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

Cei doi iubiți riscă o amendă uriașă sau chiar pușcărie pentru gestul lor.

Fiica femeii și iubitul ei s-au întors în țară din Franța, prin vama Nădlac, unde au semnat pe propria răspundere că vor respecta măsura izolării, fiecare la adresa unde domiciliază.

Acest lucrul nu s-ar fi întâmplat, așa că mama fetei a luat măsuri drastice și imediate.

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].

Citește și
Eveniment • pe 19.10.2020 la 16:35
Scenariu roșu în București. Se trece pe online, în toate unitățile de invățământ. Masca obligatorie și pentru copiii peste 5 ani | Video
recomandari pe a1.ro
Meghan Markle a suferit un avort spontan. Dezvăluiri cutremurătoare despre clipele în care a simțit că-și pierde copilul
Eveniment • pe 05.05.2020 la 07:45
5 muncitori din Sri Lanka infectați cu coronavirus la o fabrică de lângă București

Top știri

1
Eveniment • ieri la 09:08

Percheziții la locuința lui Dani Mocanu, după videoclipul cu un leu rănit. Artistul spune că i-a ”invitat” pe mascați la cafea

Polițiștii fac miercuri dimineață percheziții la locuința artistului Dani Mocanu, în al cărui videoclip a apărut un leu rănit, precum și la alte două adrese din Argeș și Ilfov, în cadrul unui dosar penal privind protecţia animalelor.

ULTIMELE ȘTIRI
22:10 Lungul drum al legii, de la idee la practică. Proiecte blocate cu anii, altele votate în timp record 21:57 Valeriu Gheorghiţă, militarul care va coordona campania națională de vaccinare. Doctor, locotenent-colonel și asistent universitar 21:32 Românii rămân reticenţi faţă de eficienţa unui vaccin anti-COVID 21:28 "Golul secolului" şi "Mâna lui Dumnezeu", două reuşite istorice ale lui Diego Maradona 20:56 Imagini istorice cu Diego Maradona. Legendarul fotbalist a murit, la 60 de ani 20:49 O invenţie românească ar putea să ne protejeze de COVID-19. Vopseaua specială distruge toţi germenii de pe suprafeţe 19:56 O femeie care şi-a dus mama la un spital din Târgovişte a luat-o decedată, infectată cu Covid-19. Povestea ta, o campanie Observator 19:53 Jumătate dintre măştile de pe piaţa românească nu îi protejează pe oameni de coronavirus 19:32 Imagini cumplite la Institutul Matei Balș. Oameni pe tărgi, întinși pe scaune sau conectați la tuburi de oxigen: "Mi s-a făcut pielea de găină!" 19:25 Iohannis, întrebat dacă se va vaccina public anti-Covid: "Da, cu plăcere, cum să nu"
CITEȘTE ȘI
Decizie neașteptată în privința rochiei ei de mireasă. Ce face Adelina Pestrițu cu ținuta de 8800 €
A1.RO
Poza sexy, în fața oglinzii de baie. Bianca Dragușanu, look de vampă pentru fanii de pe Instagram
A1.RO
PARTENERI
FOTO | Imagine rară cu Anamaria Prodan din tinereţe! Cât de mult s-a transformat 
pe antenasport.ro
"Ai înnebunit?!" Maria, menajera româncă din Anglia, care a comis "jafurile secolului", atitudine sfidătoare: "Ştiu că vrei oameni importanți"
pe antenasport.ro
După o nuntă plină de peripeții, Ninel Conde anunță deja dorința de a rămâne însărcinată
pe tvhappy.ro
Acesta este bărbatul pentru care Raluca vrea să divorțeze de Pepe? Informații exclusive! / FOTO
pe spynews.ro
Pepe, ieșire nervoasă în fața tribunalului! Artistul a spus adevărul despre presupusul act de violență asupra Ralucăi Pastramă: ”Eu sunt cel mai bun om din lume” / VIDEO
pe spynews.ro
Credeai că le-ai văzut pe toate? Stai să vezi ce pretenții au artiștii!
pe zutv.ro
Uite ce artiști au fugit din țara lor pentru o carieră de succes!
pe zutv.ro
Daniela Crudu este istorie! Mihai Costea, într-o nouă relație cu o altă bombă sexy din lumea mondenă!
pe antenastars.ro
Are sau nu are coronavirus? Horia Moculescu, primele declarații după ce a fost testat: „Am avut toate simptomele specifice”
pe antenastars.ro